Venirea gerului a schimbat ponderea surselor de gaze în total consum intern. Astfel, exportul a dispărut, relația Ungaria devenind acum una de importuri iar relația Bulgaria a devenit încă și mai importantă, pentru că firmele românești aduc din ce în ce mai multe gaze de acolo. Potrivit datelor interactive Transgaz, 16,4 milioane de mc de gaz se importă, dintr-un total de 61 mil. mc – consum. Astfel, intră 5,8 mil mc din Rusia, via Ucraina, 5 mil. mc din Turcia(TurkStream), via Bulgaria, și 5,6 mil. mc din Ungaria.
Producția internă este la 23 mil. mc, extracția din depozite, 21 mil. mc. Linepackul, care desemnează starea de funcționare a Sistemului Național de Transport, este la nivelul optim.
Pentru prima dată în istorie, România este în poziția de a importa și exporta, simultan, cantități semnificative de gaze, prin conexiunile cu vecinii realizate în ultimii ani. În același timp, țara noastră este si singurul producător major din regiune – 10 miliarde mc anual, deci funcționează ca un hub gazier România este hub gazier, pentru prima dată în istorie . Pasul următor este înființarea la noi a unui centru regional de tranzacționare, astfel încât Bucureștiul să facă jocurile pe piața de profil a Europei Centrale și de Sud-Est. Același lucru îl vrea însă și Budapesta, astfel încât lucrurile sunt în plină evoluție. Spere deosebire de toți vecinii ei, România are avantajul că are și o producție proprie de gaze, care ar putea să crească și mai mult odată cu începerea exploatării în Marea Neagră, însă Budapesta se mișcă mai repede, are o diplomație externă foarte angajată, precum și relații bune atât la Bruxelles, dar și la Moscova.
Baliverne pt a scumpi gazul.
Treaba cu ecologia este doar pt scumpirea energiei.