300 de euro pentru fiecare rom care pleacă din Franța

Primele expulzări ale romilor aflaţi ilegal în Franţa către ţările lor de origine, România şi Bulgaria, vor avea loc joi, a anunţat marţi ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux. 700 de romi vor fi expulzaţi până la sfârşitul lui august.

De cotidianul.ro - Autor

Ministrul, aflat în vizită la Toulon (sud-est), a precizat că 51 de tabere instalate ilegal au fost demolate în această vară în Franţa. „În total sunt 700 de romi care vor fi trimişi în ţările lor până la sfârşitul lunii”, cu avionul, a afirmat el, precizând că primele zboruri vor avea loc la 19 şi 26 august, iar un al treilea este prevăzut pentru „sfârşitul lui septembrie”.

În afară de aceste expulzări în serie, preşedintele Nicolas Sarkozy, care tocmai a anunţat noi măsuri în materie de securitate, a avertizat recent că va retrage naţionalitatea franceză unora dintre infractorii de origine străină.

Parisul a fost criticat dur pentru legătura stabilită între imigraţie şi lipsa de securitate. În Franţa, puterea este acuzată de tabăra de stânga că promovează „rasismul de stat” şi politica sa este considerată „şocantă”, de către unii aleşi de dreapta.

În cursul dimineţii, ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, afirmase că Franţa nu va crea „zboruri speciale” pentru a expulza romii în ţările lor de origine, recunoscând în acelaşi timp că persoanele expulzate pot reveni „pentru că aşa este legea”.”Acestea nu sunt expulzări colective, ci expulzări individuale”, a declarat Besson pentru postul de radio RTL.

„Nu sunt zboruri speciale” ci „zboruri comerciale, aşa cum OFII (Oficiul Francez pentru Imigraţie şi Integrare) face în mod regulat”, a subliniat el. Acest lucru înseamnă că sunt rezervate locuri în avioane de linie.

„Acestea sunt expulzări în ţara de origine. Este ceea ce spune legea şi noi aplicăm legea”, a precizat Besson, recunoscând însă că persoanele expulzate, cetăţeni ai Uniunii Europene, „vor putea reveni în Franţa, pentru că aşa este legea”. „Dar ele nu vor putea să rămână aici în situaţie ilegală şi să primească ajutor pentru repatriere voluntară (300 de euro, plus 100 de euro pentru un copil)”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.