Angelina Jolie, din nou într-o relaţie

Angelina Jolie ar fi implicată într-o nouă relaţie. Nu este vorba despre vreun coleg de la Hollywood sau despre vreun altă persoană cunoscută mediului artistic de peste ocean. Cel puțin așa susțin apropiații vedetei care spun că noul bărbat din viața vedetei este un agent imobiliar, potrivit gala.fr.

Potrivit Entertainment Tonight, care citează o sursă, noul iubit al Angelinei Jolie este un bărbat „puţin mai în vârstă, care este agent imobiliar”. „Angie le-a spus prietenilor că nu este încă pregătită să aibă întâlniri amoroase, dar, de fapt, se vede cu un bărbat chipeş, puţin mai în vârstă, care este agent imobiliar. Nu este o vedetă şi nici măcar cineva pe care în mod obişnuit l-ar avea în cercul de cunoştinţe”, a spus sursa.”Se simţea cu adevărat rău după separare. I-a făcut bine să aibă un adult cu care să vorbească”, a mai spus sursa.

Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au căsătorit în august 2014, după o relaţie de aproape zece ani, şi s-au separat în septembrie 2016. În cererea sa de divorţ, Jolie a cerut custodia celor şase copii ai lor, trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008. Angelina Jolie a mai fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller (1996 – 1999) şi Billy Bob Thornton (2000 – 2003) şi a avut relaţii şi cu alţi bărbaţi celebri, precum Timothy Hutton, dar şi cu modelul şi actriţa Jenny Shimizu.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Nu stiu,la varsta ei, daca ii mai arde…Altele sunt deja bunici..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.