Proteste cu zeci de mii de oameni în Franţa

Proteste masive în Franţa, la un an de la începerea mandatului lui Emmanuel Macron. Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă, nemulţimite de politicile lui actualului preşedinte al Franţei. Oamenii au scandat „Jos preşedintele bogaţilor!”, „Respingem lovitura de stat socială”, relatează publicaţia Le Point şi postul FranceTV.

Organizatorul, Jean-Luc Mélenchon, liderul partidului de extremă-stânga Franţa Nesupusă, a estimat că aproximativ 160.000 de persoane participă la marşul de la Paris, care se desfăşoară în zona dintre Piaţa Operei şi Piaţa Bastilia. Mitinguri similare au loc în Toulouse, Bordeaux, Strasbourg şi Rennes.

Mélenchon, clasat pe locul al patrulea, cu 19,58% din voturi, în scrutinul prezidenţial desfăşurat în Franţa anul trecut, a cerut organizarea unei noi zile de mobilizare la sfârşitul lunii mai. „Pe 26 mai, vom fi milioane de oameni, mareea umană care schimbă istoria!”, a afirmat liderul formaţiunii Franţa Nesupusă în discursul rostit la mitingul din Paris.

Aproximativ 2.000 de agenţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei au fost mobilizaţi pentru mitingul din Paris, iar cel puţin patru protestatari au fost reţinuţi pentru că aveau asupra lor obiecte ilegale.

Emmanuel Macron, un politician care susţine că are politici de centru, este criticat pentru o serie de măsuri economice şi sociale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

3 Comentarii

  1. Se pare ca nu doar madame Grapini este nemultumita de macrou !

  2. Abia aștept să văd câte mii dintre protestatari vor fi arestați. Legal, desigur, nu ca miile de copii arestați de către Putin, despre care ne vorbește atât de îngrijorată și repetitivă media liberă.

  3. .Probabil ca, la abia un an de mandat, Macron detine „recordul” de cel mai detestat si înjurat „presedinte” francez („sondajele” mint cu nerusinare, la fel ca si mass-media murdara, e cu mult sub cifrele cu care francezii sint intoxicati !) ! Daca denumirea de „canalie perfecta” (citat Octavian Paler) nu ar fi deja rezervata pentru Basescu, cred ca „presedintele” francez (ha ha ! e o gluma de prost gust ?) ar fi pretendentul principal … Nu este doar „presedintele bogatilor”, dar si cel al mafiei financiar-bancare in cadrul careia si-a facut „stagiatura”, al multinationalelor, al francmasoneriei si al altor grupari oculte, carora, ca o penibila marioneta, le executa ordinele !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.