Sevil Shhaideh, la DNA pentru o greșeală a procurorilor

Sevil Shhaideh a fost informată despre o eroare materială apărută în expertiza de la dosarul său.

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Sevil Shhaideh, la DNA pentru o greșeală a procurorilor

Sevil Shhaideh a fost informată despre o eroare materială apărută în expertiza de la dosarul său.

Sevil Shhiadeh, fostul ministru al Dezvoltării, a fost, din nou astăzi, la DNA. De data aceasta nu pentru a fi audiată, ci pentru că procurorii au făcut o greșeală în dosar. Mai concret, actualul consilier al premierului a fost informată despre o eroare materială apărută în expertiza de la dosarul său. După ce greșeala a fpst corectată, prejudiciul în dosar s-a diminuat cu zeci de mii de lei.

DNA anunţa, luna trecută, că a fost începută urmărirea penală a fostului vicepremier Sevil Shhaideh, în prezent consilier al premierului Viorica Dăncil, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul „Belina”. De asemenea, a fost începută urmărirea penală şi împotriva unui director din Ministerul Dezvoltătii şi Regionale şi Administraţiei Publice şi a fostului şef al Consiliului Judeţean Teleorman Adrian Gâdea. Procurorii spun că în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.DNA a anuţat miercuri seară că s-a dispus schimbarea încadrării juridice şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, şi faţă de Ionela Stoian (fostă Vasile) director în MDRAP, tot pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.

De asemenea, s-a dispus schimbarea încadrării juridice şi extinderea acţiunii penale în cazul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman Adrian Ionuţ Gâdea, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi participaţiei improprii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.

Conform procurorilor DNA, în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 de hectere), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale. Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin Hotărâre de Guvern, ci doar prin lege.

Procurorii DNA spun că în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, Sevil Shhaideh, a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat Guvernului pentru aprobare un proiect de Hotărâre de Guvern (H.G. 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta, în condiţiile în care Sevil Shhaideh cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale, respectiv Constituţia, Legea apelor, Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Legea 24/2000.

 

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Fapta conteaza in primul rand, fapta incalca legea, nu cifra. Prejudiciul se socoteste la urma, verificat fiind la calcul si de avocatii incuplaptului(inculpatei).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.