O smetie pentru Europa după întrevederea cu Putin

U.S. President Donald Trump (C) walks past French President Emmanuel Macron (L) and German Chancellor Angela Merkel on his way to his spot for a family photo during the NATO summit at their new headquarters in Brussels, Belgium May 25, 2017. REUTERS/Jonathan Ernst

Preşedintele american Donald Trump a susţinut luni noapte, într-un interviu acordat Fox News, după întâlnirea cu omologul său rus Vladimir Putin, că Statele Unite achită 91% din costul securităţii Europei, transmite DPA.

Trump a spus că „NATO este minunată, dar ajută Europa mult mai mult decât pe noi”. El a mai afirmat că a colectat anul trecut pentru alianţa nord-atlantică 41 de miliarde de dolari, iar anul acesta suma ar putea ajunge la 100 de miliarde.

Despre summitul cu Putin, Trump a afirmat că a îmbunătăţit spectaculos relaţiile bilaterale: „Cred că azi a fost grozav, dar acum cinci ore era rău de tot”. „M-am gândit că preşedintele Putin e foarte puternic”, a mai spus liderul american.

Între timp, înalţi consilieri ai lui Trump se confruntă cu apeluri din partea criticilor de a demisiona, după ce liderul de la Casa Albă s-a situat în mod public de partea şefului statului rus Vladimir Putin şi împotriva comunităţii serviciilor de informaţii americane pe tema acuzaţiilor privind interferenţa Moscovei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, relatează Agerpres, citând Politico.

Secretarul de stat Mike Pompeo, ministrul apărării James Mattis, directorul serviciilor de informaţii Dan Coats şi consilierul pentru securitate naţională John Bolton se află printre oficialii despre care unii comentatori politici şi parlamentari spun că ar trebui să plece din funcţii, în legătură cu aparenta supunere a lui Trump faţă de Putin în cursul unei conferinţe de presă comune luni la Helsinki.

Chiar şi unii din tabăra dreptei au luat atitudine, în mare parte pe social media, pentru a sugera că unii oficiali ai cabinetului şi alţi membri importanţi ai echipei lui Trump ar trebui să demisioneze.

”După ziua de astăzi, şefii care se cred indispensabili ar trebui (…) să plece”, a scrispe Twitter Ross Douthat, un cunoscut editorialist conservator de la The New York Times.

Nu a existat însă niciun indiciu că vreun consilier al lui Trump ar avea de gând să demisioneze: un purtător de cuvânt al Pentagonului a afirmat că Mattis nu ia în considerare aceasta, în timp ce un membru al Consiliului Securităţii Naţionale a refuzat să facă vreun comentariu când a fost întrebat despre viitorul lui Bolton, iar Departamentul de Stat nu a răspuns la o întrebare privind planurile lui Pompeo.

Alţii le-au cerut să plece ambasadorului SUA din Rusia, Jon Huntsman, şefului personalului de la Casa Albă, John Kelly, şi consilierei pe probleme privind Rusia, Fiona Hill, de la Consiliul Securităţii Naţionale.

”Dacă sunteţi din echipa de securitate naţională a lui Trump şi aţi fost acolo spunând cât de puternic este Trump faţă de Rusia şi cât de serioase sunt angajamentele noastre faţă de NATO, cum de nu demisionaţi după ultimele patru zile?”, s-a întrebatpe Twitter senatorul democrat Chris Murphy.

Mike Murphy, un consultant politic republican care s-a opus mult timp lui Trump, l-a luat în vizor pe şeful serviciilor de informaţii Dan Coats, care în urmă cu numai câteva zile avertiza că Rusia continuă atacurile cibernetice şi alte metode pentru a submina alegerile americane.

”Dacă Dan Coats nu demisionează astăzi, înseamnă că el n-are onoare”, a scrisMurphy pe Twitter.

Unii consilieri ai lui Coats nu au dat curs cererilor de a comenta dacă el va demisiona, dar Coats a dat publicităţii un comunicat în care apără evaluarea făcută de către comunitatea serviciilor de informaţii şi consideră interferenţa rusă ca fiind ”în desfăşurare” şi ”extinsă”.

Printre cei care fac apel la demisia lui Pompeo şi a lui Bolton se află fostul director al CIA, John Brennan, care a afirmat la MSNBC că Putin este în mod clar ”maestrul păpuşar” al omului din Biroul Oval.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Cel mai mult ma mira ca niciun analist american nu cere demisia lui Dancila. N`asa c-ar fi interesant?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.