48% dintre vârstnici nu au acces la informații esențiale

 

    În 2023, serviciul social licențiat Telefonul Vârstnicului, singura linie telefonică națională gratuită dedicată seniorilor, operată de Fundația Regală Margareta a României, a înregistrat 11.991 de convorbiri telefonice cu vârstnici și aparținători din toată țara. Aceștia au beneficiat de informare, consiliere socială, îndrumare, sprijin material sau emoțional. 2.228 dintre apelanții seniori au sunat pentru prima dată, 46% dintre ei provin din mediul rural și din orașe mici, 48% solicită informații utile traiului de zi cu zi, 32% au între 70 și 80 de ani, iar 53% locuiesc singuri.

 

Populația României continuă să îmbătrânească

În 2023, datele statistice oferite de Institutul Național de Statistică referitoare la seniorii din România sunt, în continuare, îngrijorătoare: populația rezidentă de vârstnici peste 65 de ani depășește 3,7 milioane de persoane, iar aproape 1,9 milioane dintre ei au rămas singuri – luând în calcul seniorii care și-au pierdut partenerii și pe cei necăsătoriți sau divorțați. Conform indicatorilor statistici ai Casei Naționale de Pensii Publice privind pilonul I, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost în 2023 de 2.006 lei, evidențiind dificultățile financiare cu care mulți vârstnici se luptă zilnic.

Telefonul Vârstnicului, o hartă a serviciilor sociale și un centru de consiliere socială pentru seniorii țării

Înființat în urmă cu 8 ani, ca răspuns la problema îmbătrânirii populației, serviciul social licențiat Telefonul Vârstnicului cartografiază nevoile cu care se confruntă seniorii României pe baza solicitărilor exprimate de cei peste 17.500 de apelanți unici, beneficiari ai programului, proveniți din toate colțurile țării. La numărul gratuit 0800 460 001, seniorii – apăsați de griji, lipsuri materiale, sănătate precară, singurătate – au găsit ascultare, consolare, îndrumare, consiliere socială și psihologică, dar și ajutor practic și material.

În 2023, echipa dedicată, formată din 4 asistenți sociali full-time, 15 voluntari pentru reapelare săptămânală și 5 psihologi voluntari, a oferit soluții practice și sprijin emoțional pentru provocările vieții de zi cu zi ale seniorilor.

Nevoi reale, răspunsuri specializate și informații actualizate la Telefonul Vârstnicului

Pe primul loc în topul motivelor de apelare a liniei telefonice a rămas și în 2023 obținerea de informații practice, utile și de încredere, care nu sunt accesibile tuturor seniorilor. Mijloacele moderne de informare, comunicarea digitală, societatea tot mai avansată din punct de vedere tehnologic, migrația familiilor tinere din ultimii ani, dar și fenomenele de marginalizare sau discriminare a vârstnicilor, îi plasează pe mulți într-o situație de izolare socială. 1.059 de seniori au obținut facil și gratuit contacte relevante și informații actualizate pentru situații particulare din partea echipei specializate de asistenți sociali ai liniei telefonice, care operează cu o bază de date ce conține peste 450 de instituții de stat, servicii sociale sau private cu servicii specifice pentru seniori.

În 2023, nevoia de îngrijire și sprijin practic la domiciliu a fost pe locul 2 în topul apelurilor. Pentru 869 dintre apelanți, Telefonul Vârstnicului a furnizat informații despre serviciile specializate disponibile, referințe despre cămine pentru vârstnici și proceduri de instituționalizare și resursele disponibile în comunitate, precum și recomandări privind instituții care oferă îngrijiri medicale la domiciliu.

Pe locul trei în topul apelurilor vârstnicilor au fost solicitările de sprijin financiar și material, din partea a 327 de seniori. Echipa Telefonului Vârstnicului a ghidat acești vârstnici către resursele comunitare adecvate, operate de DGAS-uri sau ONG-uri. Totodată, Fundația Regală  a oferit, în unele cazuri, și sprijin direct seniorilor care se confruntă cu condiții precare de viață prin tichete sociale, materiale igienico-sanitare și bunuri de necesitate, prin Fondul pentru Vârstnici.

În căutarea unui sprijin emoțional, 142 dintre seniorii au sunat pentru prima dată la Telefonul Vârstnicului în 2023, confruntându-se cu singurătatea, provocări sociale actuale sau personale. Apelanții au fost îndrumați către ONG-uri cu servicii specializate din comunitatea lor. Pe parcursul anului trecut, 275 de seniori au beneficiat de sprijin emoțional prin apelare săptămânală, din partea asistenților sociali și a voluntarilor special pregătiți din echipa Fundației. De consiliere psihologică oferită gratuit de psihologii voluntari, au beneficiat vârstnicii care au avut nevoie urgentă în acest sens.

Oportunitățile reduse de participare la viața socială sau de a avea un rol după pensionare aduce sentimentul de inutilitate, care îi copleșește pe mulți dintre vârstnici. Celor 105 seniori care au exprimat nevoia de a fi activi, li s-au oferit informații despre oportunitățile de voluntariat în comunitate, precum Centrele Generații, despre posibilitățile de participare la activitățile organizate în cluburile pentru seniori din comunitate sau la TeleClubul Seniorilor, un spațiu de întâlnire virtuală care permite seniorilor să se conecteze, să socializeze și să împărtășească experiențe comune, moderată de profesioniști dedicați ai Telefonul Vârstnicului.

La Telefonul Vârstnicului seniorii primesc informații punctuale, practice și actualizate și găsesc soluții la problemele diverse cu care se confruntă. Apelurile se pot face la 0800 460 001, de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00.

Telefonul Vârstnicului este un proiect social susținut în 2023 de Fundația Vodafone România, Compania Națională Loteria Română, Alliance Healthcare, Johnson Wax.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

9 Comentarii

  1. hai siktir. cu „binele” vostru. cu manipularea si ipocrizia. primiti bani sa „digitalizati” oimea hipnotizata de o tehnologie a mortii. cati oameni sunt iradiati de antenele voastre 5g? TREZESTE-TE GHEORGHE! TREZESTE-TE IOANE!

  2. Dar bisericile si parohiile din orase si sate unde sunt?!! Putini preoti sunt interesati sa ajute pe altii si sa faca asa ceva.

  3. Internetul este scump 80 de lei pe luna ! Am avut cheltuieli Mari in Ianuarie 2024 Intretzinerea Telefonul Lumina 4 uscatoare de Par care tzin 20 de ani si care au costat 200 de lei ! Din februarie o sa fie mai greu cu Intretzinerea 470 de lei pe luna ! Dar Nu pot sta in Frig in Casa ! Iarna este greu cu Cheltuieli Mari ! Abia la 1 septembrie 2024 poate Mareste Pensia de 1300 de lei cu 30 de ani vechime !

  4. „„NICI O FACERE DE BINE NU VA RĂMÂNE NEPEDEPSITĂ”

  5. Ne am saturat sa ne tot spuneți despre situații îngrijorătoare. Faceți voi ceva, ăștia care ne tot arătați „situațiile îngrijorătoare” din Romania!
    Angajați avocați, dați în judecată politicienii pentru subminarea economiei naționale! Faceți ceva, voi, care aveți multi bani !
    Va doare in cot și de bătrâni și de copii și de săraci și de adulții depresivi care se chinuie ca sclavii la stăpâni.

    Faceți voi ceva, că ne am saturat sa tot scrieți știri de sărăcie, crime, violuri, morți și răniți! Ne-ati îmbolnăvit, voi, breasla voastră cu aerul toxic și depresiv in care ne-ați băgat pe toți si pe care l ați perpetuat în ultimii 33 de ani!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.