Fostul dictator sovietic Stalin şi actualul preşedinte rus Vladimir Putin şi-au oficiat primele căsătorii în aceeaşi zi – 28 iulie. În 1906, Iosif Djugaşvili, viitorul dictator sovietic Stalin, s-a căsătorit cu Ekaterina Svanidze, iar în 1983, Vladimir Putin, viitorul preşedinte al Federaţiei Ruse, şi-a oficiat căsătoria cu Lyudmila Shkrebneva.
Soţia lui Stalin era o fată simplă dintr-un sătuc apropiat de Tbilisi. Katya, aşa cum o numea Stalin, a reuşit să-i nască un copil, dar a decedat de tuberculoză în 1907. Pierderea primei soţii l-a afectat pe Stalin. La înmormântare el le-ar fi spus prietenilor „A murit, şi odată cu ea au murit şi ultimele mele sentimente calde pentru oameni”.
Căsătoria lui Vladimir Putin cu Lyudmila Putin a durat 30 de ani. Aceasta a plâns toată noaptea atunci când a aflat că Putin va deveni preşedinte.
Pe toată perioada preşedinţiei lui Putin, ea a stat departe de marea politică. Doar când o cerea protocolul, era alături de Putin.
Din 2008 până în 2013 a apărut foarte rar în public, iar apoi au anunţat că s-au separat.
„Viaţa dictatorilor care au făcut istorie, extrem de intensă, precum şi evenimentele sociale şi deciziile foarte crude pe care au trebuit să le ia s-au reflectat şi în relaţiile intime ale acestora. Femeia a fost un instrument de plăcere, o modalitate de a-şi dovedi masculinitatea şi bărbăţia. În niciun caz n-a fost vorba de relaţii bazate pe încredere”, a spus psihologul Keren Rosner.
Dintre politicienii români, Călin Popescu Tăriceanu este de departe cel care a avut o viaţă de familie foarte tumultoasă, acum fiind căsătorit cu a cincea soţie. Însă, în prezent căsătoria este privită altfel de oameni, iar pandemia a accentuat unele schimbări din societate. Avocaţii spun că numărul divorţurilor în România este pe un trend de creştere.
„Cred că putem să vorbim de undeva în jur de 400-500 de cazuri pe care le-am înregistrat pe rolul instanţelor de judecată doar cu privier la chestiuni referitoare la divorţuri. Dacă ne raportăm la jumătatea anului (trecut – n.r.) , sunt cu circa 50 la sută mai multe”, a spus avocatul Adrian Cuculiş.
Tariceanu este singurul liberal autentic, vine dintr-o familie burgheza veche, spre deosebire de restul liberalilor care se trag din zarzavagii, cultivatori de varza si proletari de frunte…o nota de 7-8 la primele licee din Bucuresti este mai mare decat un zece dintr-un liceu obscur…la fel si in facultate si in viata…Ultimul ”esec” a fost generat de juna amorezata de varsnicul prieten de familie sau de bani. Soarta i-a oferit o femeie decenta si un copil, cand altii nici la tinerete nu se descurca. Petre Roman a reusit sa se elibereze din mrejele d-nei Mioara, cu zece ani mai mare…Unii sunt tineri si la 65+ altii nici la tinerete, priveste-i pe guvernanti cat de vlagiti sunt.
@omule care…, cert este ca nu voi avea dosare penale dosite prin nu stiu care sertare. Falsul liberal Tariceanu care si-a imaginat ca-i Bratianu nu s-a gandit sau, probabil, nu a fost tentat sa-si imagineze ca lucrurile o sa mearga asa departe si ca aldeutul-meteorit va avea soarta Atlantidei. Toate au un inceput si un sfarsit. Nebunia prosteasca, ranchiuna, invidia, rautatea si infumurarea s-au lipit ca lepra de batranul, prefacutul si imoralul Tariceanu. Batranete, haine grele! Unii imbatranesc frumos. Tariceanu a imbatranit urat…
#sandu – Nici tu nu scapi, stai fara grija. La varsta pe care o are el acum, cand tu inca iti mai permiti sa-l iei peste picior, si tu vei fi la fel de fezandat, daca nu chiar mai mult.
Intre timp, Tariceanu eritomanu a cam borsit-o…Nu mai este cel de acum trei ani, sau 10 ani. Sarmanul Tariceanu cu cazier bogata pus la fezandat a ajuns la o varsta cand toate il dor… si ce nu il doare, nu mai functioneaza. Oglinda in care a facut ”mutre” se razbuna. Nu mai este in stare sa se zbenguie si in loc de aceasta da ”sfaturi utile” de care toti rad. Doreste ceva, insa nu-si mai aminteste ce. N-are incotro si nici vreo alta alternativa. Resemnarea! caci Catastrofa va sosi maine.
La varsta dupa 50 ani si la femei si la barbati in mod natural apare o dereglare hormonala si oamenii se indragostesc din nou. Cred ca este legata de perpetuarea speciei. Adica ai crescut un rand de copii si daca nu ai avut copii ai a doua sansa sa-ti faci alta familie.Multe familii asta patesc…din cauze naturale.Multi zic adoua tinerete.
Oamenii divorteaza PENTRU CA NU SE CUNOSC SUFICIENT.
Tăriceanu are boala numită „să nu mai spună nimeni că-s bătrân”,nu se compară situatia lui Kuki Barbă Albastră care a incălcat legământul înaintea lui Dumnezeu de 5 ori,o data si cu o verisoară…
Da domne, ce coincidenta fantastica ! Si Nostradamus ce zice ? … Eu de fapt am citit demult in cafea si am dat in bobi ca Putin e un fel de Stalin, da’ de zece ori mai mare ! Mai ramine doar sa gasim in arhive ca Trump si-a luat bacalaureatul tot pe 28 iulie sau ca la aceea data a primit in dar, copil, primul catel, ca „democratii progresisti” sa sara iara de cur in sus ! (ps : misto colajul cu Putin si Stalin, de altfel vedeti ca rimeaza in „in” … putem avea unul si cu Iohannis intr-o sera, printre alte plante exotice ? …)
O aiureala eclectica. Știu conducători cărora nu le-au murit consoartelevsi si totuși le-a dispărut orice sentiment uman