Nu eu am zis, ci „oștromentul” (scula) aflat la baza compensării prețurilor la energie. Adică Ciolacu. Reproduc vorbele înțeleptului de Buzău difuzate marți seara pe agențiile de știri și pe site-uri:
„Nu a fost Virgil Popescu. Am stat ieri cu primul-ministru, doar noi doi. Și au mai venit specialiști din energie, dar alții, pentru că ne-am săturat de cei care ne-au tot spus înainte că n-avem pârghii să rezolvăm (…) Sigur, politicile le face Ministerul și cei din ANR și ASF. Dar nu sunt mulțumit nici de ce se face la ANR nici la ASF. Împreună cu primul ministru ne-am implicat să trecem de această criză. Vă spun că am un dialog bun cu premierul și suntem hotărâți ca până în 2024 să ducem această coaliție și să trecem de această criză”.
Guvernul este inert, prost și ineficient. Îi încurcă pe salvatorii nației. S-a pierdut în păpuriș. Instituțiile statului nu sunt bune. Ministerul nu este bun. Sau este prea șmecher. Face doar politicile. Dar ordinele importante, adică destinul, le pune la cale Dumnezeu. Sau o pereche de Bulă aflată imediat mai jos decît El. Așa că se întîlnesc ei doi, șefi de partide, și după mintea și experiența lor, destul de modestă dacă nu chiar nulă în domeniu, hotărăsc ce trebuie să facă pentru țară. Înțelepții neamului și doctori în criză fac planuri deștepte. Și guvernul se supune. Și partidele lor se supun. Execută ce au hotărît cei doi. Ca la capre. Ca la vite. Ca la oi.
-Noi suntem deștepți și noi hotărîm! Noi suntem mahării, spune Ciolacu printre rînduri.
Au mai hotărît o dată. Ei au dat ordonanțele cu compensarea prețurilor. N-au picat la la Bruxelles și nici de pe Marte. Le-au moșit pînă le-a luat dracu’. Prost, catastrofal, la vrăjeală și a ieșit ce a ieșit. Nu s-a prins nici Ciucă și nici Ciolacu. Au crezut că din compensările lor iese glorie electorală și admirație populară. Au picat de fraieri și acum dau vina pe ceilalți. Au schimbat experții. Ca tractoristul care pune vina pe tractor pentru că el nu știe să țină covrigul ca să meargă în linie dreaptă. Vrea alt tractor, al lor, așa cum Iohannis a vrut alt guvern. Guvernul meu, tractorul lor, praful nostru în ochi.
Acest domn mieros cu barbișon pătat, din ce în ce mai prețios și mai burtos, dar și mai prezent pe televiziunile de casă, zice :
-„Împreună cu primul-ministru ne-am implicat să trecem de această criză”.
Adică, pînă acum, noi așteptam ca proștii în vreme ce el freca gînditor mangalul și admira Luna de pe fotoliul de președinte al Camerei Deputaților și de președinte al PSD.
-Gata, suntem salvați!
-Se implică Ciolacu și Ciucă.
Adică Prezentul stupid și Viitorul bolmojit văd de salvarea noastră din criză. Amîndoi pun la bătaie știința lor de carte, experiența, bunăvoința și puterea politică. Stan și Bran ai economiei românești și ai guvernării. Ne trec ei prin furtună și prin balta de mediocritate!
Dacă iese prost, tot noi suntem de vină. Nu i-am înțeles!
Sau n-am fost în stare să le dăm un șut la momentul potrivit.
… o Mangalita si un York …
Liberalizarea preturilor inclusiv la energie ,la noi, a fost facuta de catre aceiasi excroci care au dat Lg.15/1990 privind privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale,si in considerarea ac.legi, prin Hot.1109 DIN 18/10/90 cu privire la liberalizarea preturilor si masuri de protectie sociala
Lucrurile au inaintat si liberalizarea pretului s-a mimat neexistind o piata „Au mimat aceasta „LIBERALIZARE” a pietei si apoi ‘INTERCONECTAREA ” cu pietele europene. Ce nu se spune insa este faptul ca in afara de posibilitatea de a vedea preturile de pe alte piete, nu ai posibilitatea sa cumperi de pe alte piete.”-Adrian Nastase. Dupa privatizari criminale ale obiectivelor de energie ale Ro.,productia de energie s-a dimnuat,a fost capusata si azi primim ca „milogii si cersetorii”ce ne da „„oștromentul” (scula)”denumita OPCOM – Operatorul Pietei de Energie Electrica si Gaze Naturale ,pe SPOT adica piata pt.ziua urmatoare, cantitati insignifiate.Insignifiante intetionat ,toti se reped ca ulii si pretul creste.Nu este Criza este furt ,tratati d e fraieri de catre ANRE,OPCOM<Transgas si rechinii ,si ar fi bine ca A NAstase sa le faca plingere penal cum se lauda.
Ciuca va fi iubit in toate pozitiile prevazute de lege, de catre Ciolacu, bine ca stia sunt apropiati ca statura
Cei şase milioane de consumatori care au rămas în piaţa reglementată trebuie să știe că au la dispoziție două variante: rămân cu vechile contracte şi plătesc automat preţuri numite de serviciu universal, care vor fi mai mari cu 13-26% sau încheie alte contracte în piaţa liberă. Potrivit Agerpres, cel mai mult vor creşte preţurile de serviciu universal pentru clienţii casnici ai Enel Distribuţie Banat, respectiv cu 26%. Urmează Enel Distribuţie Muntenia (inclusiv Capitala), unde electricitatea se va scumpi cu 23%, Enel Distribuţie Dobrogea, cu scumpiri de 18%, Electrica Transilvania Sud şi CEZ Distribuţie, cu 17% fiecare.
Ce inseamna asta?ANRE a comunicat un comparator de tarife si fie consumatorul alege o ofertă mai bună de la actualul furnizor sau
schimbă furnizorul de energie pentru un altul care oferă un preț mai convenabil și/sau servicii mai bune.
Personal am platit la Enel Muntenia de m-am snopit,la preturi de serviciu universal.Pe factura scria ca este factura piata”concurentiala” ,nici gind m-au preluat raminind in piata reglementat in baza unui contract vechi pe baza de „estimare”de consum ,si platind la tarif de serviciu universal mult mai scump asa cum au facut cu milioane de consumatori.
Banca Citibank Europa plc.Dublin Sucursala Romania,deci romanii alimenteaza „dublinul”prin excrocii enel-muntenia si alte „eneluri”.Schimbati-va furnizorul vazind tarifele sau incheiati ctr.nou,negociat cu furnizorul excroc la care sunteti.
Referitor la cele scrise de Marius Pavel la 10;09:
„Realitatea depinde de percepție și felul cum percepi lucrurile este determinat de mentalitate. Dacă te uiți la ceas și te gândești “Vai, e abia ora 5!” atunci timpul va trece încet, însă dacă te gândești “E deja ora 5!” timpul trece mai repede. Este un exemplu simplist de alchimie mentală, dar cu antrenament, astfel de transmutare a percepției devine tot mai ușor de executat.
Așadar percepe acești ani ca fiind ocazia noastră de a construi și a ne dezvolta. Cu cât mai extreme și evidente vor fi măsurile globaliste, cu atât mai ușor va fi pentru români să se trezească. Fiecare acțiune antiromânească este muniție pe care media alternativă o poate folosi împotriva ideologiei neomarxiste.
Lucrurile se vor rezolva de la sine şi cel întronizat azi va avea soarta celui reales acum treizeci și ceva de ani. Şi nu veţi fi voi cei care-l veţi sacrifica, ci tocmai ai lui, orbii de azi care vor ajunge la disperare. Nici atunci nu vor înţelege mare lucru deoarece sufletele lor sunt ciobite pentru totdeauna, iar viaţa lor e una ratată.
Însă vine momentul acela în care nu mai poţi ţine orbii şi surzii în linie, momentul în care propaganda nu va mai lucra şi „proaspăt treziţii” nu vor şti altceva decât răzbunare. Şi nici atunci nu va trebui să vă amestecaţi între ei. Rămâneţi verticali şi lăsaţi-i pe să se măcelărească între ei deoarece nu fac altceva decât să încerce să-şi ispăşească păcatele. „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.”
”Viitorul aparține celor capabili să-si croiască altă soartă.”
Virgil Popescu sa iasa la pensie din pozitia de Ministru al Energie ba merita felicitat cu o pensie speciala de 10.000€/luna pentru merite deosebite.
–-noi suntem niște baliverno -fagi (fagi -de la fagocitoză!
Stan și Bran au făcut oamenii fericiți.Nu mai comparați doua loaze cu ai ca le jigniti memoria și e păcat.
Care-i Stan din acest cuplu ? Fiecare-i un grasan gen Bran. Precum modelele lor sint declarativ plini de intentii bune ca WC-ul de hirtii. In realitate sint niste tradatori jegosi si nesatui, fara pic de umor dar plini de ingimfare si suficienta in pofida analfabetismului functional evident.
pentru unul de mai sus: Caracalul are alte „:scule” – motofletele – cuvant inventat special pentru aaa,ghinaralul,aaa,copiuta -aaa, cel plin de osanza -aaa,scula asta de ghinaral este ,aaa,”busuioc de la,aaa, Plenita ” din Dolj- un fel de gaga,ne-a procopsit alde iohanus ca asa primi ministrii- cum e sacul e si peticul- tandala si pacala!!si cu „nasul lor ” navetistul natiei!!
Miştocăreală grobiană, sfătoasă, cu iz de comentariu făcut la o cinzeacă, în birtul din cartier.
Poţi da o analiză mai serioasă, distinsule autor! Te complaci în baliverne de suprafaţă.
,,,TRĂIASCĂ „PĂTRATUL ” CE CONDUCE AȘA ZISA ȚARĂ (DE FAPT O COLONIE AMĂRÂTĂ DAR FUDULĂ)-E PĂTRATUL SUPERIOR:
– SUPERIOR I(unu)–HE!
–„MAI SUPERIOR”(doi)–CIO!
–„CEL MAI SUPERIOR”(TREI)–CIU!
–„FOARTE SUPERIOR”(PATRU)–KJW!– „CUM -SUPIRIORUL” AȘA-I ȘI POPORUL–
0
0
Un bulibașa mincinos și un plagiator agramat, incult, ambii marioente ale aceluiaș ”stat paralel”,. care nu e neapărat licuriciul,. Doar licuriciul le permite cu toată dragostea ca să-și distrugă singuri țara,.La o adică pot fi călcați sau manevrați mult mau ușor.
acesti ordinari, acesti sclavi shpaguiti si santajati, in timpul carora, acolotii lor din localitatile romanesti INCHID CU FORTA SI NELEGAL LA SPITALE DE PSIHIATRIE NEACREDITATE OAMENI CARE SE OPUN „SISTEMULUI” MAFIOT. CAZUL LUI GHEORGHE DINICA INTERNAT CU FORTA. NELEGAL, IN SPITAL DE PSIHIATRIE, PENTRU CA REFUZA „ORDINUL” DE A NU MAI CRESTE ANIMALE! TREZITI-VA FRATILOR! FELICITARI DOAMNEI SENATOR SOSOACA – LOVITA SI IMPINSA IN USA SPITALULUI, POLITIA INCOMPETENTA A REFUZAT SA FACA PROCEDURILE DE INREGISTRARE A ULTRAJULUI! – SI LUIS LAZARUS!
https://www.facebook.com/LuisLazarusZeusTV/videos/581467743672471
Comentariu: ***Loredana Nisturuc
Sunt banii Comunitatii Europene incredintati Structuriilor/Ospiciilor nou create/accreditate, cum zice directoarea de altfel – noile Auschwitz !!!****
Nu mai scriu că nu apare nimic,nu înțeleg ce anume deranjează? Că România nu mai există în curând? Că niște senili octogenari hotărăsc soarta lumii? Că vor o nouă lume și tot ce era înainte, încă mai e, nu va mai fi? Că dacă nu ne împotrivim vom sta in frig și întuneric? Că vor să mâncăm greieri și lăcuste să salvăm planeta? De ce vă este frică să vedeți adevărul să-l spuneți oamenilor? Cine nu va lasă să spuneți ce gândiți? Asta e ca frica de moarte, vedem morți zilnic, dar nu prea vorbim despre că noua nu ni se va întâmpla vreodată ; vreți să fiți liberi spuneți adevărul și veți fi liberi! Spuneți adevărul nu povești căci asta este menirea jurnalistului! Din păcate nici jurnaliști nu mai avem…dar din fericire pentru unii dintre noi încă îl avem pe Dumnezeu! Nu vă mai temeți, frica este de la diavol, cu o moarte suntem datori, iar ce urmează după e mult mai important! Trăiți cu demnitate, fiți bărbați adevărați, nu tolerați impostura! Sunt vremuri grele, vor veni și mai grele, aveți curaj și spuneți adevărul! Nu vrem nimic în plus, fiți oameni adevărați!
Doi rotofei în căutarea timpului pierdut și a energiei vândute. Unul are ochelari de obuz intectual. Celalt cioc de halba la țap cu guler din barba de oaie tralalaie. Unul e mol- com precum raionul de șireturi din moll, celalalt transpirat din cauza efortului intelectual și de mers pe loc în gând. Unul are diploma de revolutionar cu master, celalalt de luptător sumo cu afganii. Unul are idei, dar nu le dezvălui ca să nu sa răcească sau, Doamne ferește sa nu facă covid vidat. Celalalt îmbrățișează idei intr-un mod pervers și le mângâie sânii, fără a avea intenția de a le viola. Ambii se hrabesc cu cuvinte și fac cura de slăbire cu fapte vegane suferinde de Bula cu mie, ție, ei, ele, etc cu porumbele. Intr-un cuvant avem ce avem fiindcă mai mult de atât nu a vrut nici America, nici securitatea, nici gripa aviara și nici persoana fără mobila în zona superioara a Cotroceniului. Dacă as fi fatalist as zice ca ăștia sunt fatali, iar dacă as fi pesimist, as zice ca ăștia sunt batali. Dacă nu stiati: batalii nu sunt miei ușor îmbătrâniți, ci rămășițe din batali-oanele Ucrainiene plasate sub umbrela NATO la mare ca sa nu facă insolație, ci doar instalații cu rozete.
@cetatean: Fraiere, busola este la stapanii Romaniei! Ce este atat de greu de priceput?
Bun titlu, numai ca dacă judecam mai adânc, cei doi din poza sunt doi tolomaci care-și maschează cu greu impostura, în timp ce Stan și Bran au fost doi actori de geniu. Întrebarea care se pune este pana unde cetățenii României sa vor lasa duși la vale de acești cârmaci fără busola.
Cel putin Stan si Bran ne fac viata mai frumoasa, ne scot din „depresie”, pe cind „cuplul ” guvernamental e de tot rasl! Nici ordinele primite de la stapini, nu le aplica cum trebuie!!
Acum este momentul cu energia majorata hoteste, sa iasa pe strazi la „revolutie”, la lupta dreapta HA! HA!, cei 2 milioane de „rivolutionari” care infuleca de 32 ani, si nu se mai termina, pensii nemuncite, gratuitati imorale, imobile si terenuri pe mocca, pe baza unor adeverinte „eu te recunosc pe tine, tu ma recunosti pe mine”, cadorisite CONTINUU anual si lunar de 32 ani, neamurilor, amantelor, membrilor din partide, amicilor de pahar, de parazitii aia oplositi la Buget si pe langa toate Guvernele, de dupa 1990.
Scurt si la obiect scris! Pe vremuri cand se stricau pantofii se puteau macar pingeli. Idei la rezolvarea unei probleme? Shi cand la o anumita varsta itzi cad totzi dintzii din gura potzi cumpara de la dintzar dintzi din plastic sau shuruburi.
Parodie dar în care joacă și Werner neamțul, care e mai român decât alți psdisti, tampeanu și doctoratele, generalul copy paste care nu știe și nu se poate exprima, Popescu combinatorul care a crescut de unul singur deficitul bugetar cu 5 la suta, Rareș mincinosul etc
Atat ne-a mai ramas , sa facem haz de necaz! Nu exista solutie la actuala criza din energie. Guvernantii romani , prin masurile luate , au agravat o situatie si asa grava.Politica energetica la nivel european este catastrofala si numai o criza de proportii nemaiintalnite poate provoca schimbarea acesteia. Si , normal , cu intarziere , Romania se va incadra pe noul trend.Nu avem capacitatea de a adopta si aplica politici proprii in contextul general. Politicienii nostri : niste mascarici si niste mimi.
In rest numai de bine.
Din doua rele, asta este cea buna. Daca indraznim sa ne gandim ca Romania putea fi astazi o Ucraina (fara razboi, dar total la voia strainilor) daca lui Johanis i-ar fi reusit masura impusa de afara de a fi pricopsit Romania cu un guvern USR condus de scula europeana Ciolos, atunci Ciuca si Ciolacu sunt chiar cartea castigatoare in aceste imprejurari atat de vitrege pentru tara cand prim premierul (nu al romanilor) inca mai este Iohanis. Ciuca ar putea fi banuit ca are ceva conectii pe-afara insa cu niste trepadusi dar Ciolacu este in afara oricaror astfel de banuieli. El nici nu stie drumul spre Brukselles. Tot este mai bine momentan cu ei decat cu niste vanzatori de tara calificati care ar fi produs rapid niste lucruri ireparabile pentru tara.
Boul de român a luat-o in bot! Coaliția lui Johannis este toxica adicătelea prostii de români au mers degeaba la vot! Huuo jigodiilor miliardare in euro !
La 150 miliarde coco datorie, nu mai contează vânzătorii.
Contează CINE NE CUMPĂRĂ !?
Lupul e in străinătate.
Cei trei purceluși!
Doar unul are casa de piatra.
Cotroceanus al 3,15 lea
” Ciucă și Ciolacu, Stan și Bran la guvernare ”
-da’ ce vrei,
fratzii Marx ???????
-aia sint la USR !
Cum e Tandea e si Mandea, doi fumati de destun cu creierul plin de basini ro-alert spre vocalize. Asemanari: slanina sunciasa cat cuprinde si peste limita, posibil si pe creori, cititi si invatati pe unde au putut patrunde, promit doar minciuni repetate, vorbesc mult prost si fara rost sa se afle in treaba=aerieni, se dau mari si tari dar nimic nu e de capul lor, sunt executantii perfecti a orice, se lasa mintiti conform propriile lor practici, puturosi de nu fac un pas sa coboare intre cetateni, le e jena cu ei, le e frica si de umbra lor deoarece merg doar cu masini si insotitori, umbla cu gloata dupa ei fara sa realizeze ca gloata insotitoare le aduce prejudicii de imagine si de comunicare, plus destule! Am uitat geniala asemanare: nuciunul nu prezinta seriozitate si garantia zilei de maine din fapte concret! Diferente doar de inaltime si culoarea parului, oricum sunt varza ambii. Parca vad ca la alegeri vor ramane cu buza umflata, pe model doi(ciuca+prostanacul) se bat si al treilea castiga.
Charlie, ma bucur ca ai aparut.
Am niste indemnuri pentru tine.
Bring love wherever you go.
Shine light wherever it’s dark.
Leave blessings wherever you’ve been.
Be kind wherever you are.
Va urma o noapte de dragoste intensa, din care perdant va fi cetateanul roman
chiar si cu rebuturi si mediocritati ca cei doi ….baieti din poza atita vreme cit sintem in ue si aliati cu nato romania e ca hopa mitica …chiar daca cade-n …ea se ridica
Atunci cind se intilneste un bulibasa de Buzau cu un oltean de Caracal, dezastrul e ca si garantat.
Ce inseamna ca unicul antibolsevic al forumului sa lipseasca din arena, jubileaza HAITA humoroida in frunte cu silfida deselata core
cu toate variantele clonate in ultima vreme, iar nea Cornel nu-si mai face probleme ca-l trage cineva de maneca…Oamenii de dreapta cu vederi de stanga si-au putut exiba netulburati sindromul pro-Ilici GENOCID…Asta e cea care A fost core redevenita arina cu flitul bestial al „minunatelor idealuri ale GENOCIDULUI bolsevic din 1989”, flit securistoid ORDINAR care ignora zecile de mii de asasinate la intamplare comise de TERORISTII COMINTERNULUI menite sa „legitimeze” asasinarea cuplului Ceausescu pentru ca REFUZASE sa se alinieze PARODIEI TRECERII LA „CAPITALISM”!!!
Dle Nistorescu ce vă tot mirați, asta-i România normală și educată a președintelui, la așa țară așa conducători..!!
Vina-i a noastră că am promovat cretini și lingăi în societate indiferent de domeniul de activitate..
Problema e alta mult mai gravă, care va fi viitorul acestei țări în viitor?..că nu se întrevede nicio soluție salvatoare…cred că suntem blestamați să n-avem parte de adevărați conducători…viitorul e sumbru rău de tot..
Simbioza intre Cimpanzeul cu 4(patru) Stele, tovarasul Gheneral Dr. Docent Nikulaie dela Dolj si Bulibasa Ciolacu Marcel, fost Patron de Alba/Neagra in Gara Buzau City si Revolutionar cu Rol Determinant in Portul Braila, este Functionala in Statul Esuat sub Regimul Fanariot al Parazitului Globalist Iohannis – Klaus Iohannis Navetistul.
Economia din Principatele Unite Duduie de Falimentele in Lant si Imprumuturile Incomensurabile in Fiat Currency cu Dobinzi InterGalactice pentru a se Face Platile la Zi catre Parazitii din SRI, Politie, Ostire, Parlament si cu voia Dumneavoastra ultimul pe Lista, Parazitul Navetist Klaus Iohannis.
Se ReGasesc pe Lista „Au mai Colaborat” Primarii si Consilierii din Perimetrul Mioritic.
SIMBIOZA IMPOSIBILA S-A PRODUS TOVARASI !!!