Cu 172 de voturi pentru (PDL, UNPR, UDMR, Minorităţi), Legea pensiilor a trecut în Camera Deputaţilor. Fiind Cameră decizională, legea va pleca la Preşedinţie pentru promulgare. Remintim, noua lege stabileşte vârsta de pensionare la bărbaţi la 65 de ani, iar la femei, la 63 de ani. Opoziţia (PNL şi PSD) propusese ca vârstă de pensionare pentru bărbaţi 64 de ani şi 60 de ani pentru femei.
Conform rezultatului scrutinului – s-a utilizat metoda votului nominal -, legea a trecut cu 5 voturi peste necesar. Surse parlamentare susţin că şase deputaţi (4 de la independenţii neafiliaţi şi 2 de la minorităţi) au promis înainte de sesiunea de vot că nu vor vota legea, dar au trădat pe ultima sută de metri.
„Aţi afectat 5 milioane de oameni”
Imediat după adoptarea legii, la declaraţiile de explicare a votului, deputatul PSD Ion Cindrea a solicitat ca „7 decembrie să fie declarată ziua de luptă împotriva pensionarilor”, iar deputatul PNL Victor Paul Dobre a spus, adresându-se majoritarilor: „Aţi afectat 5 milioane de oameni. Să spuneţi acasă, în colegiile dvs., că aţi aplaudat la scenă deschisă îngheţarea punctului de pensie şi scăderea pensiilor, Asta aţi făcut”. La polul opus s-a situat ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş: „Toţi cei care vor ieşi la pensie vor veni să ne mulţumească pentru că am adoptat această lege. Pensiile nu vor scădea”.
PSD va sesiza Curtea Constituţională pentru încălcarea procedurilor
La puţine minute după exprimarea votului, viceliderul deputaţilor PSD Vasile Aurelia a anunţat că va fi sesizată Curtea Constituţională pentru încălcarea procedurilor privind Legea pensiilor. Concret, marţi, NU s-a votat – aşa cum era normal – raportul de reexaminare a legii, solicitat de preşedintele României, ci „Legea pensiilor cu modificări”. Regulamentul Parlamentului este clar în acest sens, atunci când este vorba de o reexaminare cerută de Administraţia Prezidenţială, se votează nu legea, ci raportul de reexaminare.