Gîrbovan. Prețuiți și apărați Constituția! Fără ea nu existăm ca stat

Judecătoarea Dana Gîrbovan, președintele Curții de Apel Cluj, ne îndeamnă de 1 Decembrie

Gîrbovan. Prețuiți și apărați Constituția! Fără ea nu existăm ca stat

Judecătoarea Dana Gîrbovan, președintele Curții de Apel Cluj, ne îndeamnă de 1 Decembrie

Judecătoarea Dana Gîrbovan, președintele Curții de Apel Cluj, ne îndeamnă de 1 Decembrie să reflectăm mai mult la Constituție și la valoarea supremă pe care o are într-un stat. A pune în discuție supremația ei e semn că trebuie să ne întoarcem  la trecut, ca să vedem ce am moștenit, ca să înțelegem și prețuim  această moștenire. Dacă nu îi înțelegem valoarea nu înțelegem nici jertfa, nici lupta și nici aspirațiile. ”Unirea a fost precedată, iar apoi mereu însoțită de necesitatea adoptării unei Constituții”, spune Dana Gîrbovan.

”Sărbătoarea Marii Unirii din 1918 nu poate fi privită disociat de actul juridic care a încununat-o, i-a dat legitimitate, identitate și trăinicie peste timp: Constituția Romaniei din 1923, mai scrie judecătoarea Gîrbovan, într-un mesaj pe Facebook.

Unirea a fost precedată, iar apoi mereu însoțită de necesitatea adoptării unei Constituții.

”Daca în anii trecuți vă invitam să privim spre făuritorii României Mari, spre valorile și aspirațiile lor, spre jertfa și lupta acestora, pentru a înțelege, a prețui și a apăra cum se cuvine moștenirea lăsată, anul acesta vă invit să ne întoarcem spre trecut la Constituție, pentru a înțelege valoarea supremă a acestei legi într-un stat.
Punerea in discuție, în acest an, a supremației Constituției a vulnerabilizat forța și importanța actului fundamental al tării, motiv pentru care va chem să învățați și să înțelegeți lecția unirii în întregime.
Unificarea țării nu putea fi desăvârșită fără adoptarea unei noi Constituții, care să îi proclame României, din chiar primul articol, caracterul de „Stat national unitar si indivizibil”.
Titlul II din Constituție, intitulat „Despre drepturile românilor”, consacra legislativ, la nivel constituțional, aspirațiile din Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1918, arătând în art. 5 că: „Romanii, fara deosebire de origina etnica, de limba sau de religie, se bucura de libertatea constiintei, de libertatea invatamantului, de libertatea presei, de libertatea intrunirilor, de libertatea de asociatie si de toate libertatile si drepturile stabilite prin legi”.
Constituția din 1923 a reprezentat un triumf al Unirii nu doar prin forța sa juridică, ci și pentru că a reușit, în final, dincolo de toate tensiunile generate de diversitatea tradițiilor provinciilor reunite, să afirme desăvârșirea și consolidarea Statului și națiunii române.
Unirea a fost precedată, iar apoi mereu însoțită de necesitatea adoptării unei Constituții. Proclamația de la Islaz, din 1848, de exemplu, stabilea inclusiv convocarea unei Adunari Constituante spre a pune bazele unei Constituții.
Dezbaterile asupra revizuirii ample a Constituției adoptate în 1866 au precedat actul Marii Unirii din 1918, Barbu Ștefănescu Delavrancea afirmând în cel mai frumos și elocvent mod cu putință legătura dintre unire, libertate și națiune: „(…) nu vrem să se mai audă din gura dușmanilor din țară și din afară: priviți la frații voștri: n-au pământ, libertăți și drepturi (…) Cu revizuirea Constituției dereticăm casa noastră în care vom primi pe frații noștri, după atâtea veacuri de durere și suferințe”. – citat aici https://www.juridice.ro/…/constitutia-din-1923-un-punct…
Iată, deci, că nu putem sărbători cu adevărat Unirea și Ziua Națională a Romaniei fără să ne prețuim și apărăm Constituția, fără de care nu existăm ca națiune si ca stat.
Președintele țării, judecătorii Curții Constituționale, fiecare judecător și procuror, ministru, senator sau deputat, militar, polițist, primar, consilier local sau funcționar public jură să RESPECTE Constituția țării.
În plus, judecătorii Curții Constituționale jură să APERE Constituția Romaniei, Curtea fiind garantul supremației acesteia.
Datoria noastră de a respecta Constituția nu își are izvorul doar din legământul făcut, ci, așa cum am scris în ultimii ani, mai ales din obligația de a păstra și a dezvolta moștenirea lăsată, aceea a unei țări unite prin multă jertfă, a unei țări ale cărei fundamente sunt caracterul suveran, național, unitar și indivizibil, alături de libertatea individuală a cetațenilor săi.
Este important să nu uităm acest lucru, să ne putem vrednic ura și azi, unii altora: La mulți ani, România! La mulți ani, români!
Distribuie articolul pe:

38 comentarii

  1. „Punerea in discuție, în acest an, a supremației Constituției a vulnerabilizat forța și importanța actului fundamental al tării, motiv pentru care va chem să învățați și să înțelegeți lecția unirii în întregime.”

    Foarte just si la prima vedere ar fi un act patriotic de salutat,stringenta apelului determinata de tentativele UE ,o asociere fara constitutie,informa ,pe baza liberei vointe a tarilor membre ce se dovedeste o organizatie abuziva cu tentacule de a lovi,anihila Constituiile st.membre si a nivela niste state fara putere de decizie,Ne-nationale,Ne-suverane,Ne-independente.
    Cam vine pe un teren gol,intelenit in obedienta fata de maculatura UE care insa a sapat la radacinile Romaniei si caracyeristicilor de suveranitate.Fiind depasite,prin abuz prevederile constitutionale initiale.
    Competentele europene au fost depasit,preluate abuziv cele partajate si mai ales cele exclusiv nationale.
    Fara oponenta put.judec.care a admis vesela si profitoare MCV timp de peste 10 ani,ele tb.sa inceteze in 2010,la 3 ani dupa aderare,or au fost ridicate recent,dupa ce au facut praf sistemele NATIONALE ALE TARII.
    Obedienta Put.judec.a fost aproape totala,profitind de insasi pozitia CCR sub presedintii ei mai ale Zegrean,Dorneanu care sapind Constitutia au facut din magistrati instrumente de cls.privilegiata,rapace si imbogatita fara drept,pusa direct sub votarea de catre cls.politica a unor acte normative ilegale si revoltatoare.
    Comentariile despre pensiile speciale nu numai ale magistratilor sunt graitoare.
    Defomata,Constitutia a devenit arma de asuprire,incalcata pt.noua ciocoime si buzunarele lor.Revoltat,poporul striga sa fie ei primii care sa dea exemplul unirii spre suveranitate,respect constitutional al principiilor stabilite si cistigate prin lupta si singele POPORULUI ROMAN!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate