93 de candidaţi au fost prinşi în timp ce copiau la Limba şi literatura română

SURSA: REALITATEA.NET

Luni, 1 iulie, a avut loc prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2013 – proba de Limba şi literatura română. Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, s-au prezentat 154.586 de candidaţi din totalul de 162.338 de potenţiali participanţi.

În raport cu numărul celor care au susţinut proba, 93 de elevi au fost eliminaţi din sălile de examen din cauza tentativelor de fraudă la care au recurs (utilizarea telefoanelor mobile sau a unor materiale ajutătoare nepermise). Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în Constanţa (21), Bucureşti (19) şi Dolj (7).Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului, aceşti elevi au pierdut dreptul de a susţine Bacalaureatul în următoarele două sesiuni. 14 centre de examen au solicitat varianta de rezervă ca urmare a unor situaţii specifice (întârzieri ale elevilor din motive obiective).

Marţi, 2 iulie, elevii care provin de la şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor susţine proba de Limbă şi literatură maternă. În zilele următoare, respectiv miercuri, 3 iulie şi vineri, 5 iulie, se vor desfăşura proba obligatorie a profilului şi proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.

Afişarea rezultatelor va avea loc în ziua de 8 iulie, până la ora 12.00, iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, de 8 iulie, între orele 12.00 – 16.00. Contestaţiile se vor soluţiona în intervalul 9-11 iulie, urmând ca pe 12 iulie să se afişeze rezultatele finale.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat luni, într-un comunicat de presă, că a decis schimbarea întregii comisii de bacalaureat din Centrul de examen Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, ca urmare a percheziţiei făcute de un echipaj de Poliţie la acest centru de examen.Potrivit ISMB, au fost schimbaţi cei cinci membri ai comisiei de bacalaureat, precum şi cei 32 de profesori supraveghetori de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”. Totodată, ISMB a dispus eliberarea din funcţiile de conducere a directorului şi directorului adjunct ai Liceului „Dimitrie Bolintineanu, precum şi a directorului Şcolii Gimnaziale nr. 178, care îndeplinea şi rolul de vicepreşedinte al comisiei din centrul de examen. ISMB a precizat că va numi, în cel mai scurt timp, o nouă comisie la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, care „va asigura toate condiţiile pentru ca absolvenţii de clasa a XII-a să poată susţine toate probele scrise din cadrul Bacalaureatului iunie – iulie 2013”.Examenele scrise de la bacalaureat au început luni cu proba la Limba şi literatura română, la care s-au înscris peste 160.000 de elevi care au terminat în acest an clasa a XII-a şi absolvenţi care nu au promovat în seriile anterioare.
Ministerul Educaţiei spune că niciuna dintre variantele de subiecte la proba scrisă la Limba română de la bacalaureat nu a fost publicată înainte de începerea examenului, respectiv ora 9.00, iar STS a făcut verificări şi a asigurat că nu a existat nicio breşă în reţeaua informatică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.