Să intri într-o curte obişnuită de la marginea oraşului Târgu Jiu şi să te aştepţi la altceva decât la nişte banale acareturi înseamnă să trăieşti într-un soi de boală a descoperirii. E ca şi cum ai zice că îţi dai două palme şi gata, visezi o lume imposibilă!
Şi totuşi, să ţi se deschidă o poartă cam flencănită şi apoi să te copleşească fructele de sticlă colorată agăţate prin pomi e ca şi cum ai plonja într-o ogradă magică, plină cu vedenii, obsesii, chipuri chinuite şi portrete shakespeariene lucrate în sticlă, cu tingiri ruginite pe cap în loc de pălării. Aşa începe universul lui Mihai Ţopescu! Este greu de priceput cum lumea de bâlci oltenesc din centrul municipiului, cu aer de bazar oriental făcut mai mult pe plasticărăi, mărfuri ieftine şi legume-fructe, plus brânzeturi şi cărnuri, duce totuşi la Masa Tăcerii şi la Coloana fără Sfârşit a lui Constantin Brâncuşi. Şi, pe neaşteptate, în acest univers, parcă secătuit de arte şi preocupări estetice, Ţopescu!
