Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, a desemnat Biroul Procurorului General drept procuror special în cazul presupusului viol în grup asupra unei foste studente de la Universitatea Cornell. Decizia vine după apariția unor noi informații despre modul în care a fost gestionată ancheta începută în 2024. Procurorul general Letitia James va prelua cazul de la procurorul districtual al comitatului Tompkins, Matthew Van Houten.
Hochul a anunțat că și-a pierdut încrederea în capacitatea procurorului local de a conduce ancheta. Cazul fusese închis inițial fără acuzații penale, dar a fost redeschis recent, după ce femeia a depus un proces civil.
„Noi informații au ridicat întrebări serioase cu privire la modul în care a fost gestionat acest caz și mi-am pierdut încrederea în capacitatea procurorului districtual din comitatul Tompkins de a-l superviza în mod echitabil”, a transmis Hochul pe X.
Letitia James preia ancheta
Prin ordinul guvernatoarei, Biroul Procurorului General al statului New York primește autoritatea de a investiga cazul. Dacă probele o justifică, poate formula acuzații și poate prezenta cazul unui mare juriu.
„Tânăra aflată în centrul acestui caz merită să știe că fiecare fapt va fi examinat și că se va face totul pentru înfăptuirea justiției”, a declarat Hochul într-un comunicat.
Letitia James a transmis că instituția pe care o conduce este pregătită să preia dosarul.
„Guvernatoarea a încredințat biroului meu această anchetă și tratăm această responsabilitate cu maximă seriozitate”, a declarat James.
Procurorul general a precizat că este pregătită „să conducă un proces ghidat de fapte și de lege”. Van Houten a apărat anterior decizia de a nu formula acuzații penale. El a susținut că procurorii nu primiseră suficiente probe pentru atingerea standardului juridic necesar. Procurorul districtual a redeschis însă ancheta după procesul civil depus în septembrie. El a afirmat că o parte dintre informațiile apărute recent nu ajunseseră anterior la biroul său. Ancheta fusese redeschisă cu câteva zile înainte ca Hochul să decidă transferarea cazului.
Tonight, I signed an executive order appointing Attorney General Letitia James as special prosecutor in the Cornell sexual assault case.
New information has raised serious questions about how this case was handled, and I’ve lost faith in the Tompkins County DA’s ability to… pic.twitter.com/R1YvXc3TPa
— Governor Kathy Hochul (@GovKathyHochul) October 2, 2026
Femeia susține că a fost drogată și violată de șapte bărbați
Femeia, identificată în documentele judiciare prin pseudonimul Jane Doe, a depus pe 14 septembrie un proces civil împotriva Universității Cornell și a mai multor persoane și organizații. Ea susține că, în octombrie 2024, a fost drogată și violată de șapte bărbați într-o casă a fraternității Chi Phi. Cei șapte au ajuns să fie cunoscuți în presă drept „Cornell 7”.
Jane Doe acuză Universitatea Cornell că nu a protejat-o și că nu a luat măsuri adecvate împotriva celor pe care îi indică drept responsabili. Procesul civil a readus cazul în atenția publică la aproape doi ani după presupusele fapte. Universitatea a confirmat că propria anchetă a inclus informații și probe legate de incident. Printre acestea se numără o captură dintr-o conversație Snapchat a membrilor fraternității. În acea conversație, unul dintre participanți ar fi transmis un mesaj despre o partidă de sex „gratis” cu femeia. Captura apare și în procesul civil.
Dispută privind probele ajunse la procurori
Modul în care această probă a circulat între Universitatea Cornell și autorități a devenit unul dintre punctele disputate ale cazului. Van Houten a afirmat că biroul său nu primise anterior captura conversației Snapchat. Cornell a susținut, în schimb, că anumite materiale, inclusiv captura respectivă, au fost transmise autorităților. Universitatea și-a modificat ulterior informațiile publicate despre probele furnizate procurorilor.
Procurorul districtual a explicat că, în 2024, biroul său a analizat o declarație a femeii despre incident și a decis atunci că nu există suficiente elemente pentru formularea unor acuzații penale.
Avocatul femeii, Thomas Giuffra, l-a acuzat pe Van Houten că și-a schimbat în repetate rânduri versiunea după ce cazul a început să fie intens relatat în presă.