Premierul Albaniei: „Ceea ce UE promite Ucrainei este o minciună”

Edi Rama critică procesul de aderare la UE și spune că promisiunile Bruxellesului sunt nerealiste în lipsa unei schimbări de abordare

Premierul Albaniei: „Ceea ce UE promite Ucrainei este o minciună”

Edi Rama critică procesul de aderare la UE și spune că promisiunile Bruxellesului sunt nerealiste în lipsa unei schimbări de abordare

Premierul Albaniei, Edi Rama, a criticat dur modul în care UE abordează negocierile de aderare cu Ucraina. „Uitați-vă la Ucraina. Ceea ce i se promite este o minciună”, a declarat Rama pentru „Welt am Sonntag”, într-un interviu difuzat în avanpremieră vineri, potrivit săptămânalului german Stern. „Pe calea obișnuită de aderare, cu îndeplinirea tuturor criteriilor, ea nu va fi niciodată primită. Toată lumea știe asta”. Rama spune că ar fi realist „să aducem Ucraina acum la masa negocierilor și să-i acordăm statutul de membru cu drepturi depline printr-un proces bazat pe performanță”.

Comisia Europeană: „Data de 1 ianuarie 2027 nu este posibilă”

Declarația a fost făcuta de Edi Rama cu puțin înainte de un ”duș rece” primit de Ucraina din partea comisarului pentru Extindere Marta Kos, într-un interviu pentru Corriere della Sera. „Data de 1 ianuarie 2027 a fost stabilită de președintele Zelenski. Aderarea se bazează pe merite: este clar că această dată nu este posibilă”, a spus Kos. „Nu există privilegii sau concesii în procesul de aderare, dar trebuie să ținem cont că Ucraina duce un război pentru supraviețuire, motiv pentru care este și datoria noastră să o ajutăm”, a adăugat Kos.

„Optimist în mod tragic” în privința aderării Albaniei

Și Albania, asemenea celorlalte state din Balcanii de Vest, aspiră de ani de zile la aderarea la UE. „UE este cel mai vizionar proiect politic conceput vreodată”, a declarat Rama pentru Die Welt. „A făcut posibil ca generații întregi să crească fără război.” Albania ar putea consolida Europa. În prezent, Balcanii de Vest reprezintă o „gaură periculoasă” în mijlocul Europei. „Există forțe care încearcă să ne izoleze”, a spus Rama, referindu-se la influența Rusiei.

Anterior, Edi Rama s-a arătat „optimist in mod tragic” privind aderarea la UE. ”Putem negocia, putem închide capitolele pentru aderare. Dar nimeni nu știe când se va întâmpla aderarea Albaniei la UE. Nimeni nu poate stabili o dată a aderării. Sa faci asta înseamnă să pierzi pariul. Totul este să continui în fiecare zi, să-ți faci temele, să speri la mai bine. Iar apoi se pot întâmpla lucruri bune sau rele. Dar cel mai important este să fii albanez, adică să rămâi tragic de optimist”, a spus Edi Rama, la finalul lunii septembrie, la Travel&Tourism Summit, organizat de Euronews, la Bruxelles.

În anticamera UE, dar fără o dată clară de intrare

Ucraina are, din 2022, statut oficial de țară candidată la aderarea la UE. Cu toate acestea, negocierile concrete au fost deschise abia în iunie, după o lungă perioadă de opoziție din partea Ungariei. Acum, în lipsa opoziției Budapestei, amânarea vine din partea Comisiei Europene, așa cum se vede din interviul Martei Kos. Cancelarul federal Friedrich Merz (CDU) propusese în luna mai, având în vedere durata îndelungată a procesului de aderare la UE, ca Ucraina să fie primită în UE fără drept de vot, în calitate de „membru asociat”. Merz și Europa în ansamblu trebuie „să regăsească curajul lui Helmut Kohl”, a subliniat premierul albanez, în interviul pentru Die Welt. După căderea Zidului Berlinului, cancelarul de atunci nu le-ar fi spus est-germanilor: „Acum aveți 33 de capitole de negociere, apoi vă primim”, ci: „Suntem cu toții în aceeași barcă.”

UE închide ușa Ucrainei în 2027. Aderare „fără privilegii și concesii”

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.