Deși prezentat ca o nouă construcție politică, GATA nu este încă înregistrat oficial ca partid, motiv pentru care nu se pot face încă înscrieri în această formațiune.
Sărmaș spune că GATA se adresează atât inclusiv celor dezamăgiți de actuala clasă politică și celor care consideră că lucrurile nu mai pot continua în aceeași direcție.
„Ăsta este un mesaj pentru nervoși, pentru scârbiți, pentru cei care nu mai cred nimic, dar și pentru cei care cred că doar Dumnezeu ne mai poate salva”, afirmă Sărmaș într-un videoclip postat pe Facebook.
Sabin Sărmaș spune că societatea românească a ajuns într-un punct în care este nevoie de implicare.
„Am văzut că nimic nu merge. Că statu-i la mișto, că pierdem timp, oameni, viitor. Dar n-am mișcat un deget de frică. Și ce vrei domnule? Să ne punem ștreangul de gât. Nu, fraților! Vreau să ne găsim curajul să spunem GATA. E timpul să ieșim din paralizia asta”, spune acesta.
Un „antipartid” care „servește oamenii”
Sărmaș propune ca partidul său să funcționeze diferit de partidele clasice și să fie mai aplecat către oameni și rezolvarea problemelor acestora, cu accent pe implicarea lor.
„De aia am făcut anti-partidul GATA, care servește oamenii, pentru noi, nu împotriva noastră, care îți rezolvă problemele, nu le înmulțește și GATA!”, spune Sabin Sărmaș.
El a criticat modelul clasic de partid în care policitienii urmăresc doar să obțină funcții și satisfacerea propriilor interese.
„Doar am văzut zeci de partide și au dispărut toate de aceeași boală: partidul, scopul, funcția, iar oamenii au rămas pe dinafară”, afirmă Sărmaș.
GATA, „o bucătărie gigantică”
Sărmaș îi invită pe toți românii, nu doar pe clujeni, să se implice chiar printr-o candidatură proprie la alegerile locale din propriile comunități.
„GATA e o bucătărie gigantică în care coacem cea mai faină mișcare politică din 37 de ani”, spune el printr-0 comparație cu organizarea unei bucătării.
Noul partid, spune Sărmaș, ar trebui să-i adune pe toți acei „oameni care nu așteaptă să fie serviți, ci oameni care știu să pună mâna să curețe, să gătească, să taie”.
Cu toate acestea, Sărmaș spune că ideea partidului GATA nu trebuie privită ca un proiect care i-ar aparține.
„GATA nu este al meu, ci al nostru, al celor care s-au săturat să fie umiliți, al celor care au idei, nu doar opinii, al celor care cunosc soluțiile, nu doar problemele, al celor care au curaj să-și ia soarta în propriile mâini.”