Sorin Grindeanu, liderul PSD, le-a transmis social-democraților în ședința de marți că „PSD e în contradicție cu un profil de premier de tip Cioloș” și că „vor deconta tot dacă doar PSD va face parte din guvernul Luca Niculescu”, potrivit unor stenograme intrate în posesia Cotidianul. Social-democrații s-au arătat sceptici față de premierul desemnat și se tem că o eventuală susținere a sa ar afecta imaginea partidului în ochii propriului electorat, având în vedere profilul lui Luca Niculescu.
Șeful CJ Timiș, Alfred Simonis, l-a criticat pe președintele Nicușor Dan, despre care spune că „face greșeli” și cere ca Sorin Grindeanu să-i transmită că „nu poate face ce-l taie capul”. Alți lideri social-democrați precum Vasile Dîncu sau Corneliu Ștefan au cerut ca partidul să treacă în opoziție.
Sorin Grindeanu: PSD este în contradicție cu un profil de premier de tip Cioloș. Nu ducem steagul, dar vom deconta tot dacă suntem doar noi în acel guvern. Omul va pleca ambasador și noi rămânem cu decontul.
Nu trebuie să fim la mâna lui Bolojan. Bolojan vrea să plece de la Guvern, că știe că scade în fiecare zi, dar vrea în condițiile lui. Noi nu trebuie să îi dăm această satisfacție. Omul va dori fie să aibă un guvern de tehnocrați, fie să ia PSD prizonier dacă intră singur în acest guvern. Este o capcană. Trebuie să vedem ce își dorește Luca Niculescu. Vreau să discutăm cel mai bun scenariu pentru PSD.
Sigur că cel mai bine era să fiu eu nominalizat. Dacă va continua pe linia Bolojan, nu avem ce să discutăm. Bolojan e scufundat acum. Nu și l-a asumat nici pe Mureșan. A fugit pe la lifturi pe acolo după ce a picat Mureșan.
Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea: Să vedem ce spune premierul desemnat și apoi ne întâlnim și discutăm. Propun mandat absolut deschis. Acum nu știm ce vrea omul ăsta.
„Nu ne potrivim deloc cu profilul lui Luca Niculescu”
Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș: E foarte mare dezamăgirea, colegilor de partid, colegilor din administrația locală, simpatizanților. Nu ne potrivim absolut deloc cu un profil ca al lui Luca Niculescu.
Lumea observă că PSD a început să fie consecvent și au așteptări de la noi. Din start, trebuie să spunem că nu vrem să participăm la un guvern politic cu un astfel de premier. Oamenii o să ne acuze că din nou am intrat să ne salvăm câteva funcții sau resurse dacă intrăm într-un astfel de guvern.
Putem maximum să susținem un guvern pe perioade scurte care să facă rectificarea bugetară și bugetul pe anul viitor, dar să-i dea afară pe toți peneliștii și useriștii dacă e premier tehnocrat.
Sorin Grindeanu: O decizie proastă ar ataca nucleul dur al partidului, e un punct de inflexiune în care să cântărim bine totul.
„Nicușor Dan ne-a împins în opoziție”
Vasile Dîncu, europarlamentar: Aseară s-a încheiat perioada de negociere, în care eram și la putere, și în opoziție, președintele ne-a împins practic în opoziție.
E un moment de cotitură pentru noi, AUR ne atacă consistent, ne-am dezamăgit electoratul, nucleul nostru dur s-a consolidat în vara asta și va trebui să arătăm un mesaj foarte ferm, primul nostru răspuns este nu, pentru că nu am văzut semnele care să ne arate că programul nostru va fi în program de guvern, fără să mergem pe linia suspendării președintelui trebuie să mergem puternic pe mesajele noastre de stânga,
Am putea să spunem că avem un program de opoziție până în 2028 și să anunțăm public că suntem pregătiți pentru opoziție.
SURSE PSD pune pe masă anticipatele, dacă Luca Niculescu nu trece. „Șocul a fost destul de mare”
„Asocierea cu Nicușor Dan ne dăunează politic”
Alfred Simonis, președintele CJ Timiș: Eu sunt foarte supărat, cred că președintele face greșeli, cred că asocierea cu președintele ne dăunează politic și cred că trebuie să-i spunem președintelui că nu poate face ce-l taie capul, prim-ministrul trebuie să fie izvorât dintr-o majoritate, era rândul nostru după patru desemnări de dreapta.
Dacă acceptăm un prim-ministru care nu are nicio treabă cu Parlamentul, cu partidele, pierdem. AUR va depune moțiune în fiecare sesiune și noi va trebui să aplaudăm.
Luca Niculescu are multe calități, dar nu cele necesare acum. Acest guvern va însemna un festival de populism. Mai ales din partea AUR și la următoarele alegeri vom pierde cu toții tot. Vorbim de supraviețuirea partidului ca prim partid, nu m-aș teme nici de opoziție, nici de alegeri anticipate.
Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița: Noi astăzi suntem în opoziție, să ne gândim la PSD, mai avem un an și jumătate și intrăm în campanie. Oamenii se uită la noi, așteaptă o reacție, să nu acceptăm, cineva nu atrage într-un joc care nu ne ajută.