Roma a acceptat tot felul de vehicule pe străzile ei. Mașinuțele de golf ar putea fi totuși prea mult

Roma ia măsuri contra mașinuțelor de golf: 90% din cele circa 500 circulă fără autorizație, iar amenzile date în ultima perioadă s-au ridicat la 38.000 de euro.

Roma a acceptat tot felul de vehicule pe străzile ei. Mașinuțele de golf ar putea fi totuși prea mult

Sursa foto: pexels.com

Roma ia măsuri contra mașinuțelor de golf: 90% din cele circa 500 circulă fără autorizație, iar amenzile date în ultima perioadă s-au ridicat la 38.000 de euro.

Autoritățile din Roma cer măsuri pentru a reglementa o activitate care, avertizează ele, „riscă să scape de sub control”. Este vorba despre mașinuțele de golf, care au ajuns să facă furori printre turiști, dar care au devenit și o sursă de iritare pentru localnici, într-un oraș care se luptă deja cu turismul excesiv și cu traficul.

Barry și Linda, doi turiști din Texas, Statele Unite, au încercat și ei mașinuțele de golf în timpul unei călătorii la Roma, scrie theguardian.com.

Aflați la marginea Piazza Navona, una dintre cele mai impunătoare piețe din centrul Romei, cei doi au coborât dintr-o mașinuță de golf. Plănuiau să traverseze piața pe jos, poate cu o oprire pentru a admira Fântâna celor Patru Râuri, realizată de Lorenzo Bernini în secolul al XVII-lea, urmând ca șoferul să-i ia din capătul opus, potrivit sursei citate.

După un tur pe jos în prima zi și trei ore exasperante petrecute a doua zi pe un coridor sufocant spre Capela Sixtină, unde au înaintat cu pași mărunți, în a treia zi cei doi au vrut să se odihnească.

„Când am auzit prima dată că la Roma se pot face tururi cu mașinuța de golf, mi-am zis: sună cam ciudat”, le-a povestit Barry jurnaliștilor britanici. „Dar apoi ne-am hotărât să încercăm”. Cel mai plăcut lucru din toată experiența, spune el, a fost „să simți briza”.

Roma, un oraș greu de străbătut

Roma este un oraș greu de străbătut, mai ales pe străduțele înguste și vechi din centru, a observat Linda. „Nu există trotuare”, a spus ea. „Ne dureau picioarele și aveam nevoie de o pauză”.

Pentru turiști, tururile cu mașinuța de golf oferă un răgaz de la căldură și de la aglomerație, notează publicația britanică. Pentru localnici însă, numărul lor tot mai mare a adus încă o problemă într-un oraș deja apăsat de trafic și de mulțimea de vizitatori.

Revolta taximetriștilor

Cei mai revoltați sunt taximetriștii, care îi acuză pe operatorii de mașinuțe de golf că le fură clienții, iar un ziar local a scris că orașul a fost „luat ostatic” de aceste vehicule.

Autoritățile au trecut deja la fapte. Potrivit theguardian.com, carabinierii au intensificat controalele, la sfârșitul lunii septembrie, după ce agenția de presă Adnkronos a relatat că 90% dintre cele aproximativ 500 de mașinuțe de golf care circulă în oraș funcționau fără autorizație.

Amenzi

În ultimele zile, poliția a oprit 131 de mașinuțe în zona Piazza Navona, a Panteonului, a Circului Maxim și a Scării Spaniole și a aplicat amenzi de 38.000 de euro, pentru abateri care merg de la condus fără permis până la parcare ilegală.

Activitatea „riscă să scape de sub control”, a avertizat Eugenio Patanè, consilier pentru mobilitate, care a oferit agenției Adnkronos detalii despre presiunile făcute de conducerea Romei pentru măsuri la nivel regional.

Prețurile variază în funcție de tipul și durata turului, dar costul pe persoană poate porni de la 100 de euro și poate depăși 400 de euro pentru o excursie de o jumătate de zi, arată The Guardian. Barry și Linda au plătit 310 euro pentru plimbarea lor de trei ore și au spus că merită.

O problemă istorică

Problema traficului din Roma nu este deloc nouă. Iulius Cezar a încercat să o rezolve în urmă cu peste 2.000 de ani, interzicând vehiculele private și carele comerciale pe străzile orașului în timpul zilei. Astăzi, pietonii, mașinile, scuterele, dubele de livrări și, din când în când, câte o trăsură trasă de cai neautorizată își dispută spațiul.

Turiștii pot face tururi și cu Fiat 500, cu Vespa cu ataș sau chiar cu tuk-tuk-ul. Mașinuțele de golf par să fi stârnit însă o furie aparte.

„Sunt prea multe”, a declarat pentru The Guardian Nora Fahmi, care lucrează la Trevimage, un magazin de fotografie artistică din spatele Panteonului. „Avem magazinul ăsta de 13 ani și am văzut de toate, dar situația cu mașinuțele de golf e cam o nebunie”.

În apropiere, jurnaliștii britanici au dat peste doi adolescenți din Israel care se odihneau într-o mașinuță parcată. „Vrem doar să ne ducă cineva până la Colosseum, dar trebuie să rezervi online”, a spus mama lor, Miri. „Roma e prea aglomerată și e greu să mergi pe jos”, au explicat ei.

Elisa Isacco, care locuiește în cartierul Monti, nu are pic de compasiune pentru turiștii obosiți. „Ce văd sau ce află, de fapt, despre Roma când stau într-una dintre chestiile astea?”, se întreabă ea. „Mă trezesc că trebuie să mă feresc de ele tot timpul. Roma e haotică, e ca o junglă”, spune ea.

O afacere profitabilă

Pe fondul acestor măsuri, mai mulți operatori de tururi cu mașinuțe de golf le-au interzis angajaților să vorbească cu presa, relatează sursa citată. Leo Pavoncello, șofer la un operator din zona Ghetoului Evreiesc, a acceptat însă bucuros să apere public această afacere.

„Mașinuțele de golf sunt silențioase și ecologice”, a spus el. „Roma nu e un oraș ușor de vizitat, dar aceste vehicule le permit persoanelor cu dizabilități și familiilor cu copii să vadă obiectivele turistice în mod confortabil. Pe deasupra, oferă locuri de muncă pentru tineri”, spune acesta.

Pavoncello a trecut și el prin controalele poliției, dar au arătat că lucra în deplină legalitate. El susține că din cauza câtorva oi negre are de suferit reputația întregii bresle.

„Nu înțeleg de ce ne vizează pe noi”, a spus șoferul, deși bănuiește că „lobby-urile taximetriștilor” pun tot mai multă presiune. „Dar Roma este un oraș turistic, care a fost mereu plin de trafic, iar mașinuțele de golf sunt pur și simplu încă un mijloc de transport”, conchide el.

Citește și: Italia introduce noi taxe pentru turiști

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.