Premierul desemnat, Luca Niculescu, a primit susținerea unui prim grup parlamentar: cel al minorităților. Liderul grupului, Varujan Pambuccian, a ieșit împreună cu Niculescu la declarații, pe holul întunecat din fața biroului său, contrat modului în care a procedat cu ceilalți premieri desemnați de până acum.
Varujan Pambuccian a subliniat semnificația faptului că a decis să facă declarații comune cu premierul desemnat, Luca Niculescu. Totodată, liderul minorităților, din dreapta lui Niculescu, a declarat că e de părere că premierul desemnat ar face o treabă bună în fruntea executivului.
„Pe mine nu m-ați mai văzut ieșind cu ceilalți candidați de prim-ministru. Cred că avem un candidat cu șanse reale de a face o treabă foarte bună și îl sprijinim. Veți vedea că va avea sprijinul nostru deschis, nu vom mai merge pe formula de free vote de data aceasta. Deci, aveți un sprijin deschis din partea noastră”, a spus Pambuccian, de lângă Luca Niculescu, care i-a mulțumit în șoaptă liderului minorităților.
Premierul desemnat a fost, apoi, întrebat în repetate rânduri dacă și-ar putea depune mandatul în cazul în care nu va găsi suficientă susținere pentru învestirea guvernului pe care îl conduce. Acesta a evitat un răspuns, iar în ajutor i-a sărit Pambuccian.
„Nu forțați lucrurile dacă vreți ca ele să capete un deznodământ fericit, pentru că orice v-ar spune în momentul de față domnul candidat la funcția de prim-ministru, există riscul ca una dintre tabere, una dintre fracțiuni, una din ceva să înțeleagă ce nu trebuie din el”, a spus Pambuccian în fața presei.
Pambuccian: „Noi ne-am aruncat acum cu capul înainte”
Liderul minorităților a vorbit și despre faptul că grupul pe care îl conduce a fost primul care i-a oferit susținerea premierului desemnat.
„Noi ne-am aruncat acum cu capul înainte, suntem primii care am declarat deschis că îl sprijinim pe omul ăsta. Dar cred că am făcut un lucru corect și înțelept.”
Luca Niculescu a fost întrebat și dacă va negocia cu Tabăra Veștea, așa cum este informal denumită, din interiorul PNL. Acesta a fost întrebat și despre declarația făcută ieri de Rareș Bogdan, referitor la 25 de voturi pentru guvern care ar putea veni din această zonă.
„Eu sper să fie mai multe voturi care vin din partea reprezentanților partidelor politice, dar discuțiile mele de până acum sunt cu liderii partidelor politice și încă nu le-am terminat…”, a spus premierul desemnat.
În continuare, premierul desemnat se va vedea și cu grupurile parlamentare PACE – Întâi România și Uniți pentru România, formate în mare parte din parlamentari aleși pe liste SOS sau POT. Din UPR face parte și Victor Ponta.