Începe dosarul exploziilor de la Crevedia. Prejudiciul material și moral calculat se ridică la 53 de milioane de euro

Decizia nu este definitivă.

Alex Tudor - senior editor
Începe dosarul exploziilor de la Crevedia. Prejudiciul material și moral calculat se ridică la 53 de milioane de euro

Decizia nu este definitivă.

Inculpați în dosar sunt Ionuț-Daniel Doldurea, Cosmin-Ionuț Stîngă și firma Flagas SRL, prin reprezentantul legal Joița Daniel Constantin.

Aceștia sunt acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Potrivit minutei judecătorești, instanța a respins toate cererile și excepțiile formulate de inculpați. Printre cererile inculpaților s-a aflat și constatarea nulității și excluderea mai multor probe. Este vorba despre:

  • procesul verbal de intervenție nr. 359/31.08.2023 și cele 85 de anexe ale acestuia, întocmite în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița
  • procesele verbale de exploatare a datelor informatice din 26-28.09.2023, 17.10.2023, 26.10.2023 și 07.11.2023
  • raportul de expertiză INEC nr. 13/26.02.2024 și raportul de expertiză INSEMEX
  • mijloacele de probă rezultate din interceptarea comunicațiilor, efectuată în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză
  • procesul verbal de cercetare a evenimentului întocmit în cadrul IGSU și Raportul preliminar (cerere formulată de inculpata FLAGAS SRL)

De asemenea, Judecătoria Răcari a dispus și sesizarea Curții Constituționale a României pentru mai multe excepții de neconstituționalitate.

Instanța a mai decis și menținerea măsurilor asiguratorii instituite de procurori, din mai multe motive:

  • existența unor pretenții civile formulate de un număr foarte mare de părți civile, în cuantum total de aproximativ 53.333.000 de euro și 516.000 de lei
  • necesitatea asigurării executării obligațiilor de natură patrimonială ce decurg din soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile accesorii
  • proporționalitatea măsurilor cu gravitatea acuzației și cu valoarea pretențiilor civile formulate

Filmul tragediei de la Crevedia

Tragedia de la Crevedia a avut loc în seara de 26 august 2023, la fostul punct de lucru al unei firme care opera cu GPL, pe DN1A, în Crevedia, județul Dâmbovița. Punctul fusese închis oficial în 2020.

Autorizația de securitate la incendiu a punctului de lucru expirase la 30 iulie 2020 fără a mai fi prelungită. La acel moment fuseseră constatate mai multe nereguli, printre care și existența unei pompe de transvazare a gazului care nu era omologată pentru transferul GPL dintr-o cisternă în alta.

Firma a declarat atunci că închide punctul de lucru. Oficial, curtea urma să fie folosită doar pentru parcarea cisternelor și schimbarea și odihna șoferilor. Numai că, după tragedie, anchetatorii au aflat că operațiunile cu GPL au continuat și după închiderea oficială a punctului.

În dimineața zilei de 26 august, în curtea fostului punct de lucru se aflau două cisterne goale. În cursul zilei au mai sosit cisterne.

În jurul orei 18:00, a sosit o cisternă încărcată cu GPL. Șoferul i-a spus angajatului aflat la punctul respectiv că avea o problemă la autocisternă și că voia să mute GPL-ul într-o cisternă goală aflată în curte.

Cei doi șoferi au început transferul GPL dintr-o cisternă în alta, folosind un furtun de livrare. În timpul transferului, a apărut o flacără sub autocisterna din care se făcea transferul. Cauza exactă a sursei inițiale de aprindere nu era stabilită în primele zile.

Angajatul care a observat focul i-a scos pe cei patru angajați nepalezi aflați în clădire. Apoi aceștia au mers spre stradă pentru a opri traficul, deoarece exista deja teama producerii unui accident major. Între timp, cei doi șoferi au rămas lângă cisterne și au încercat să stingă focul.

Prima explozie

La scurt timp după ce angajații au ieșit în stradă, s-a produs prima explozie. A fost foarte puternică și a aruncat flăcările până în zona drumului. Atunci au apărut primele victime au apărut. Dar cea mai mare parte a victimelor nu a rezultat din prima explozie. După prima explozie au început să sosească polițiști, pompieri și echipaje medicale.

Pompierii au început intervenția pentru stingerea incendiului și pentru limitarea pericolului reprezentat de cisternele cu GPL. În zonă mai existau cisterne cu GPL. Una dintre ele prezenta în continuare un risc major.

A doua explozie, care a provocat catastrofa

În timp ce pompierii se aflau la fața locului, a avut loc a doua explozie. Aceasta a fost mult mai puternică decât prima. Pompierii se aflau deja în dispozitiv, iar explozia i-a surprins.

Rezultatul a fost devastator: foarte mulți pompieri au suferit arsuri. Au fost răniți polițiști, jandarmi și civili. Două imobile au fost grav avariate și au fost distruse sau afectate numeroase locuințe și autoturisme.

Din cele 58 de persoane rănite raportate inițial, 50 au fost victime ale celei de-a doua explozii. Dintre acestea, 39 erau pompieri, iar alte victime erau polițiști, jandarmi și civili.

De aceea imaginile de la Crevedia au fost atât de șocante: se vedeau zeci de pompieri în echipament de intervenție, iar apoi explozia care îi lovea simultan.

Partidul DREPT (Dreptate și Respect în Europa Pentru Toți) este un partid politic din România condus de fostul europarlamentar independent Vlad Gheorghe.

El este jurist și fost europarlamentar. Formațiunea s-a făcut remarcată pe scena politică la sfârșitul verii anului 2024, când mai mulți parlamentari (foști membri USR, PNL, AUR sau UDMR) s-au înscris în partid.

Scopul declarat: crearea unei platforme pentru cetățeni, independenți și formațiuni locale care își propune o reîmprospătare a clasei politice și susținerea unor alegeri corecte și transparente.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.