Actorul Toma Cuzin, cunoscut publicului larg pentru rolul lui Firicel din serialul „Las Fierbinți”, a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident rutier. Potrivit informațiilor apărute în presă, acesta ar fi condus fără permis, scrie Observator News.
Potrivit sursei citate, actorul ar fi fost reținut de polițiștii din Teleorman după ce a fost implicat într-un accident rutier.
Accidentul s-a produs aseară, în comuna Peretu. Potrivit polițiștilor, bărbatul, în vârstă de 49 de ani, se deplasa cu mașina din direcția Alexandria către Roșiori de Vede. Pentri că nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de autoturismul din fața sa, a intrat în coliziune cu acesta.
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Conform informațiilor citate, Toma Cuzin ar fi condus deși dreptul de a conduce i-ar fi fost suspendat încă din luna mai a anului trecut.
Actorul nu ar fi consumat alcool înainte de accident, menționează aceeași sursă. După testarea cu aparatul DrugTest, a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, conform legii. În urma probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea actorului, menționează aceeași sursă.
Toma Cuzin este unul dintre cei mai cunoscuți actori din România. El este asociat în special cu personajul Firicel din serialul de succes „Las Fierbinți”. De-a lungul carierei sale, acesta a jucat și în numeroase producții cinematografice românești.
Autoritățile nu au comunicat oficial public detalii suplimentare despre circumstanțele accidentului sau despre rezultatele analizelor care urmează să confirme ori să infirme testarea preliminară.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Un actor MARE si un om MIC !.
Avem si noi un actor care seamana cu Stalin,si de asta va luati!Daca arata ca Gorbaciov il lasati in pace…