Potrivit publicației JurnalulOlteniei.ro, acesta a condus mașina până la intersecția cu un drum județean, după care a lovit autovehiculul de un cap de pod.
Copilul care se afla în autoturism a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transferat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Bărbat arestat, la volan fără permis și băut
Sursa citată susține că bărbatul s-a urcat la volanul mașinii pe care a furat-o în stare de ebrietate.
„Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Olt.
Reținut de oamenii legii
Imediat, oamenii legii au făcut toate demersurile legale pentru a-l reține pe bărbat. Ulterior, el a fost prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea dispunerii măsurilor legale. În urma administrării probatoriului, la data de 10 octombrie 2026, față de bărbatul de 59 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. La data de 11 octombrie 2026, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Slatina, care a admis propunerea formulată și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile”, au adăugat reprezentanții IPJ Olt.