Noi drepturi pentru pasagerii avioanelor, din 2027. Ce se schimbă la bagaje, bilete și despăgubiri

Pasagerii vor avea mai multă transparență la cumpărarea biletelor, termene mai clare pentru recuperarea banilor și protecție suplimentară în cazul refuzului îmbarcării.

Redactia Cotidianul - redactor
Noi drepturi pentru pasagerii avioanelor, din 2027. Ce se schimbă la bagaje, bilete și despăgubiri

Pasagerii vor avea mai multă transparență la cumpărarea biletelor, termene mai clare pentru recuperarea banilor și protecție suplimentară în cazul refuzului îmbarcării.

Pasagerii care călătoresc cu avionul vor beneficia de noi drepturi în Uniunea Europeană, începând cu 23 octombrie 2027. Companiile aeriene vor trebui să afișeze mai clar costurile bagajelor și să ofere gratuit locuri alăturate copiilor sub 14 ani și însoțitorilor. Totodată, vor fi introduse reguli mai stricte privind rambursarea biletelor și plata despăgubirilor pentru zborurile anulate sau întârziate.

Modificările au fost aprobate la nivel european și publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Operatorii aerieni au la dispoziție aproximativ un an pentru a se adapta noilor cerințe.

Prețul biletelor va include și costul bagajului de mână

Una dintre principalele schimbări privește modul în care companiile aeriene afișează tarifele. Din octombrie 2027, pasagerii vor vedea încă de la începutul rezervării prețul unui bilet care include și bagajul de mână. Companiile vor putea oferi în continuare bilete mai ieftine, fără acest bagaj. Totuși, vor fi obligate să afișeze implicit și varianta care îl include, pentru ca pasagerii să poată compara mai ușor prețurile.

În plus, fiecare călător va putea lua gratuit în cabină un obiect personal, precum o geantă sau un rucsac mic. Acesta va trebui să aibă dimensiuni de cel mult 40 x 30 x 15 centimetri sau să încapă sub scaunul din față.

În cazul bagajului de mână depozitat în compartimentul de deasupra scaunelor, fiecare companie își va putea stabili propriile limite de dimensiune și greutate.

O altă modificare îi vizează pe părinții care călătoresc împreună cu copiii. Cei sub 14 ani vor putea sta lângă un însoțitor fără ca familia să plătească suplimentar pentru alegerea locurilor. Dacă nu există locuri alăturate disponibile, compania va trebui să încerce să găsească o soluție.

Rambursări în șapte zile și despăgubiri de până la 600 de euro

Noile norme stabilesc și termene mai clare pentru recuperarea banilor în cazul zborurilor anulate sau al întârzierilor care dau dreptul la rambursare. Pasagerii care aleg să primească înapoi contravaloarea biletului vor trebui să fie rambursați automat, în cel mult șapte zile calendaristice. În anumite situații excepționale, termenul poate fi prelungit.

În cazul cererilor de despăgubire, operatorii vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a plăti suma solicitată sau pentru a explica de ce refuză plata.

Compensațiile vor rămâne cuprinse între 250 și 600 de euro, în funcție de distanța călătoriei și de condițiile în care a avut loc anularea sau întârzierea.

Reglementările urmăresc și protejarea pasagerilor cărora li se refuză îmbarcarea, inclusiv atunci când o companie vinde mai multe bilete decât locurile disponibile în avion. Dacă operatorul nu oferă o alternativă de transport în termen de trei ore, în condițiile prevăzute de regulament, pasagerul își va putea cumpăra singur un alt bilet. Compania va trebui să ramburseze cheltuielile justificate, în limita a 400% din prețul inițial al biletului, în cel mult 14 zile de la solicitare.

Noile reguli interzic și refuzul îmbarcării la zborul de întoarcere doar pentru că pasagerul nu a folosit biletul de dus.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.