Colecționarul de Arome. Povestea românului care a adunat aproape 3.000 de soiuri de tomate și transformă semințele în povești

La 35 de ani, Mănăilă Ionuț Mădălin este soț, tată și angajat în cadrul MApN. Dincolo de profesia sa, însă, există o identitate de care vorbește cu aceeași mândrie: cea de fost camionagiu.

„Când vine vorba de grădinărit, îmi place să le spun oamenilor că sunt camionagiu sau că am fost camionagiu timp de zece ani. Așa pot face legătura cu povestea semințelor”, spune el, zâmbind.

Legătura nu este deloc întâmplătoare. Cei zece ani petrecuți pe drumurile Europei și ale lumii au reprezentat începutul unei pasiuni care avea să îi schimbe viața.

„Am avut șansa să călătoresc foarte mult cu camionul și am ajuns în peste 36 de țări. Am văzut locuri diferite, oameni diferiți, dar mai ales am descoperit mâncăruri, fructe, legume și gusturi pe care nu le întâlneam acasă. Cred că atunci am început, fără să-mi dau seama, să înțeleg cât de mare este de fapt diversitatea lumii.”

Curiozitatea l-a urmat acasă. La început a cultivat câteva soiuri. Apoi câteva zeci. După aceea au venit soiurile vechi, rare, greu de găsit. Astăzi, colecția sa se apropie de 3.000 de soiuri de tomate, la care se adaugă aproximativ 150 de soiuri de pepeni, 150 de soiuri de dovleci și dovlecei, peste 100 de soiuri de ardei, zeci de soiuri de ceapă și morcov și peste 100 de varietăți de flori.

Totuși, pentru el, cifrele nu sunt partea cea mai importantă a poveștii.

„Fiecare soi are o poveste. Unele au povești de familie, altele sunt legate de anumite regiuni sau comunități, iar unele au ajuns la mine după ce au trecut prin mâinile altor colecționari.”

Cum s-a născut „Colecționarul de Arome”

Numele care l-a făcut cunoscut în comunitățile de pasionați a venit dintr-un loc neașteptat: din imaginația propriului copil.

La început, pagina sa se numea „Delicii din grădina lui Mădălin”. Cu timpul, a simțit că proiectul a crescut și că denumirea nu îl mai reprezenta.

Apoi a venit momentul care avea să schimbe totul.

„Într-o zi eram împreună cu fiul meu, care avea atunci patru ani. Culegeam fructe și legume din grădină. La un moment dat s-a uitat la mine și mi-a spus: «Tati, tu ești un colecționar de arome!»”

Expresia l-a urmărit mult timp.

„Mi s-a părut atât de tare încât am rămas cu ideea în minte. Și am zis: asta este! Pentru că, de fapt, asta simțeam și eu că fac. Nu colecționez doar semințe. Colecționez arome, gusturi, culori, forme, povești și experiențe.”

Astăzi privește în urmă și crede că nimeni nu l-a descris mai bine decât propriul copil.

„Numele ales de un copil de patru ani m-a descris mai bine decât aș fi putut să o fac eu.”

Momentul în care o sămânță a devenit o poveste

Întrebat când a realizat că semințele nu sunt simple semințe, ci începuturi de povești, Mădălin spune că nu a existat o revelație bruscă.

„Nu cred că a existat un singur moment în care m-am trezit și am spus: «De astăzi voi fi colecționar de semințe». Lucrurile s-au construit treptat, aproape fără să-mi dau seama.”

Experiențele acumulate în călătoriile sale i-au schimbat perspectiva asupra unui lucru aparent banal: o roșie.

„După ce vezi peste 36 de țări și începi să fii atent la piețele lor, la grădinile lor și la soiurile locale, începi să înțelegi că ceea ce noi considerăm o roșie este, de fapt, o lume întreagă.”

A început să pună întrebări. Cum arată gustul unui anumit soi? De unde vine? Cine l-a păstrat de-a lungul generațiilor? De ce are o anumită culoare sau formă?

„La un moment dat am realizat că semințele pe care le țineam în cutii nu mai erau pentru mine niște simple obiecte mici, uscate, pe care le plantezi primăvara. Fiecare dintre ele reprezenta posibilitatea de a readuce la viață ceva.”

Pentru el, un soi vechi înseamnă mai mult decât o plantă.

„Poate însemna o familie care l-a păstrat zeci de ani. Poate însemna o grădină dintr-un sat, o regiune, o tradiție sau un gust pe care altfel nu l-am mai putea întâlni.”

Libertatea dintre plante

Deși programul profesional îi ocupă cea mai mare parte din timp, grădina rămâne locul unde găsește echilibru.

„Dacă ar trebui să aleg un singur cuvânt pentru ceea ce caut când intru în grădină, aș spune libertate.”

Acolo, spune el, lasă deoparte toate obligațiile cotidiene.

„Nu mai sunt omul care trebuie să rezolve probleme și să respecte un program. Sunt pur și simplu eu, printre plantele mele.”

Dar grădina nu este doar refugiu.

„O plantă îți spune foarte multe dacă știi să o privești. Îți arată dacă îi este bine, dacă îi lipsește ceva, dacă ai greșit undeva. Uneori o frunză, o floare sau un fruct îți spune mai multe decât orice carte.”

În timp, natura i-a oferit una dintre cele mai valoroase lecții.

„Pot să aleg sămânța, pot să pregătesc solul, pot să ud și să protejez planta. Dar nu pot să-i comand când să înflorească și nici ce vreme să fie mâine. Natura îmi amintește permanent că există lucruri pe care trebuie să le accepți.”

Mii de semințe dăruite și lecția încrederii

În ultimii ani, Mădălin a trimis gratuit mii de semințe către oameni din diferite locuri. A făcut-o din convingerea că valoarea unei semințe apare doar atunci când este cultivată.

„Pentru mine, o sămânță nu are foarte multă valoare dacă stă închisă într-o cutie. Valoarea ei adevărată apare atunci când este pusă în pământ, crește, rodește și cineva se bucură de ceea ce a ieșit din ea.”

Experiența nu a fost însă întotdeauna lipsită de dezamăgiri.

„Am ajuns să văd semințe pe care le-am oferit gratuit ajungând ulterior la vânzare. Nu pentru că aș considera că semințele sunt ale mele, ci pentru că le-am oferit cu intenția de a fi păstrate și înmulțite, nu pentru ca cineva să facă bișniță din munca și încrederea cu care le-am oferit.”

Acum spune că va continua să dăruiască, dar mai atent.

„Conservarea nu înseamnă să dai semințe cât mai multor oameni. Înseamnă să găsești oameni care vor să ducă mai departe ceea ce primesc.”

O rețea construită în peste 70 de țări

Colecția sa este și rezultatul unei impresionante rețele internaționale de schimburi.

„De-a lungul anilor am făcut schimburi în peste 70 de țări.”

Paradoxal, cele mai multe colaborări nu au venit din România.

„De când m-am molipsit cu această pasiune, în România nu am făcut nici măcar un schimb de semințe cu un alt pasionat. Tot ceea ce am primit prin schimburi a venit din afara țării.”

Cu toate acestea, nu vede lucrurile în termeni de competiție între soiurile românești și cele străine.

„Iubesc soiurile românești și le caut tocmai pentru că vreau să le păstrez. Dar vreau să văd și ce a păstrat un om din Italia, Peru, Statele Unite, Ucraina sau Japonia.”

Iar cea mai mare satisfacție apare atunci când un soi continuă să trăiască după ce ajunge în grădina altcuiva.

„Ceea ce mă emoționează cel mai mult este atunci când cineva revine după un an sau doi și îmi spune: «Am primit sămânța de la tine și uite, am reușit să o păstrez.»”

Visul despre care vorbește puțin

În prezent lucrează la un proiect pe care preferă să nu îl dezvăluie.

„În spatele discreției mele se află cel mai mult perfecționismul. Sunt lucruri pe care nu îmi place să le arăt înainte să fie gata.”

Recunoaște că are idei ambițioase și că unele dintre ele pot părea exagerate pentru cei din jur.

„Am foarte multe idei. Unele sunt mici, altele sunt atât de mari încât, dacă le-aș spune cu voce tare, probabil că unii oameni ar spune că am luat-o razna.”

Totuși, preferă să lase proiectul să crească în liniște.

„Unele povești merită povestite abia după ce au devenit realitate.”

Grădina care se deschide către public

După ani în care colecția a rămas între gardurile propriei gospodării, Mădălin a decis să facă un pas important.

„Anul acesta mi-am luat inima în dinți și am deschis grădina pentru vizitatori. Am început să fac degustări de soiuri de tomate.”

Pentru el, aceasta este doar începutul.

„Nu mai vreau ca toată această diversitate să rămână doar între gardurile grădinii mele.”

Planurile includ extinderea perioadei de vizitare și organizarea unor degustări dedicate colecției impresionante de pepeni.

„Vreau ca oamenii să aibă parte de diversitatea pe care eu am adunat-o în toți acești ani. Nu vreau să rămână doar niște cifre într-un catalog sau niște plicuri cu semințe într-o cutie. Vreau să fie văzută. Gustată. Povestită.”

Moștenirea pe care vrea să o lase

Dacă ar trebui să rezume tot ceea ce construiește într-o singură propoziție, răspunsul vine fără ezitare.

„Mi-aș dori să rămână curiozitatea de a descoperi, respectul pentru diversitate și dorința de a păstra ceea ce merită salvat.”

În fond, povestea lui Mănăilă Ionuț Mădălin nu este doar despre tomate rare, semințe vechi sau colecții impresionante. Este despre felul în care o pasiune aparent modestă poate deveni un mod de a conecta oameni, de a salva fragmente de patrimoniu agricol și de a păstra vii povești care altfel s-ar pierde.

„Poate că acesta este, de fapt, sensul întregii mele grădini: să cresc lucruri din pământ, dar și să cresc curiozitatea oamenilor.”