Reacția lui Zelenski după ce Donald Trump a decis să suspende noile sancțiuni asupra Rusiei

Liderul ucrainean a descris sprijinul pentru proiectul de lege privind sancțiunile împotriva Rusiei drept „o victorie majoră”, iar decizia de a-l „abandona” o califică drept „greșită”.

Elena Crangasu - senior editor
Reacția lui Zelenski după ce Donald Trump a decis să suspende noile sancțiuni asupra Rusiei

Liderul ucrainean a descris sprijinul pentru proiectul de lege privind sancțiunile împotriva Rusiei drept „o victorie majoră”, iar decizia de a-l „abandona” o califică drept „greșită”.

Președintele Volodîmîr Zelenski a avut o reacție cu privire la decizia lui Donald Trump de a suspenda noul pachet de sancțiuni pentru Rusia, care ar fi trebuit să intre în vigoare. Zelenski a declarat că președintele SUA greșit atunci când a decis să „blocheze” sancțiunile împotriva Rusiei. Liderul ucrainean și-a exprimat speranța că liderul american va face „tot ce este posibil” pentru a pune capăt războiului.

Declarațiile lui Zelenski au venit după ce Trump a emis, pe 16 octombrie, o derogare amplă de la sancțiunile prevăzute de legea privind sancționarea Rusiei și Iranulu.

„Din păcate, nu cred că aceasta este o modalitate de a-l opri pe (președintele rus Vladimir) Putin. Dimpotrivă, el se bucură că beneficiază de un asemenea sprijin”, le-a spus Zelenski reporterilor.

Liderul ucrainean a descris sprijinul pentru proiectul de lege privind sancțiunile împotriva Rusiei drept „o victorie majoră”, iar decizia de a-l „abandona” o califică drept „greșită”.

Proiectul de lege, semnat de Trump cu câteva săptămâni înainte, îi permite președintelui SUA să impună taxe vamale de până la 100% asupra primilor cinci cumpărători de petrol și gaze din Rusia, printre alte măsuri. Trump a declarat că va recurge la aceste prerogative, dacă va fi necesar, pentru a contribui la încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. În urmă cu câteva zile, însă, președintele american s-a răzgândit.

Zelenski a afirmat că este probabil ca Washingtonul să continue să relaxeze sancțiunile impuse Moscovei, adăugând că acordul privind motorina a fost „doar primul pas” și că ar putea urma și alte măsuri în acest sens.

„Sperăm foarte mult și eu, personal, sper că președintele SUA va face tot ce este posibil pentru a-l determina pe Putin să oprească uciderile, să înceteze atacurile asupra infrastructurii noastre energetice și să pună capăt acestui război”, a adăugat el. „Dar, încă o dată, acest lucru nu poate fi realizat prin limitarea posibilității Ucrainei de a răspunde Rusiei pentru uciderea oamenilor noștri.”

„Cu siguranță, acest lucru nu oprește războiul”, a adăugat președintele ucrainean.

Zelenski a declarat că decizia de suspendare a sancţiunilor îl va încuraja pe Vladimir Putin să intensifice războiul din Ucraina şi a cerut sprijin în Statele Unite pentru reluarea aplicării legii.

„În momentul în care ruşii au lansat un atac atât de masiv împotriva sectorului nostru energetic, în America, din păcate, a fost luată decizia de a ignora complet legea Lindsey Graham, care ar fi trebuit să exercite o presiune cu adevărat eficientă asupra Rusiei pentru a pune capăt acestui război”, a scris el într-o declaraţie, informează news.ro.

„Această lege ar fi putut – şi încă poate! – să ajute foarte mult. Dar legea trebuie să fie efectiv aplicată, iar fiecare voce care o susţine contează”, a adăugat liderul de la Kiev.

Întâlnire trilaterală – Ucraina – SUA – Rusia

Oficialii americani pregătesc o propunere pentru organizarea unui summit trilateral între liderii Ucrainei, Statelor Unite și Rusiei, a anunțat sâmbătă, președintele Volodimir Zelenski, conform Kyiv Post.

„Statele Unite lucrează la acest lucru. Au o propunere pentru o întâlnire trilaterală”, a declarat Zelenski.

„Această întâlnire ar putea avea loc într-una dintre țările din Orientul Mijlociu. Statele Unite menționează frecvent Emiratele Arabe Unite sau Arabia Saudită. De asemenea, întâlnirea ar putea avea loc în Statele Unite, în timpul summitului G20”, a spus el.

„Nici partea rusă, nici cea americană nu au confirmat încă, așa că vom vorbi despre rezultate atunci când acestea vor exista”, a precizat el.

Context

Trump semnase personal, luna trecută, legea care impunea sancțiuni pentru Rusia și viza cei mai mari cumpărători de petrol și gaze. Decizia de suspendare sa a venit cu doar două zile înainte de termenul-limită prevăzut pentru punerea acesteia în aplicare. Măsura a atras condamnări rapide din partea democraților din Congres, notează presa americană.

Legislația urmărea să limiteze mai rapid fluxul de resurse financiare care alimentează războiul împotriva Ucrainei.

Ce prevedea proiectul

Proiectul prevedea sancționarea oficialilor ruși, a băncilor și a unei flote-fantomă de petroliere care asigură transportul resurselor energetice rusești.

De asemenea, legea impunea introducerea de tarife vamale de până la 100% asupra importurilor provenite din cele mai mari cinci țări care cumpără petrol sau gaze naturale din Rusia. Era prevăzută o excepție pentru țările care importă mai puțin de 15% din exporturile de gaze naturale ale Rusiei și care au luat măsuri semnificative pentru a-și reduce aceste importuri.

Legea a fost denumită în memoria senatorului Lindsey Graham, republican din Carolina de Sud. Graham, un apropiat și prieten al președintelui, tocmai se întorsese din Ucraina când a murit pe neașteptate, în iulie. El susținuse impunerea unor sancțiuni americane mai dure împotriva Rusiei, ca mijloc de a o determina să pună capăt războiului din Ucraina.

Declarațiile controversate ale lui Trump cu privire la Ucraina

Decizia lui Trump de a suspenda pachetul de sancțiuni vine după ce acesta a anunțat, săptămâna trecută, un acord cu președintele rus Vladimir Putin pentru a permite livrarea pe piața mondială a sute de mii de tone de motorină rusească, în contextul creșterii puternice a prețurilor la combustibili, deși acest lucru ar putea afecta Ucraina în războiul său cu Rusia.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.