Audierile au început la ora 10.00 cu Mircea Abrudean. Ultima audiere este programată să înceapă la ora 19.00, când va fi rândul Dianei Buzoianu.
„Într-o ședință limitată astăzi, după o ședință de câteva minute, fără a analiza serios programul de guvernare, au luat această decizie”.
Șase dintre cei 16 miniștri sunt audiați luni.
„În clipa în care încep să înțeleagă și că această carieră este disponibilă practic oricărui tânăr, ai nevoie de un telefon, are oricine, o cameră, are oricine, și concurența este uriașă și că ai nevoie de foarte multe skill-uri și de foarte multă muncă, dispare această dorință”.
„Aș fi dorit o abordare mai ambițioasă. România are o abordare limitată ca amploare, dar pare a fi ceva ce se mulează pe strategia pe termen lung a domnului președinte Nicușor Dan”.
La capitolul Educație, școala se bazează prea mult pe memorizare. Iar în Sănătate, trebuie pus un accent mai mare pe relația doctor-pacient.
Paradoxal, mulți tineri aleg să se întoarcă acasă după ce au urmat cursurile universitare peste hotare.
Elena Crângașu, corespondent Cotidianul în SUA, a discutat cu președintele Nicușor Dan despre situația politică internă.
Declarația consilierului prezidențial pentru Securitate Națională, Marius Lazurca, pentru Elena Crângașu, trimis special al Cotidianul la New York.
„Noi n-am făcut decât să ne apărăm, nu suntem terorişti. Poporul nostru nevinovat a fost ţinta agresiunilor laşe împotriva ţării noastre”, a spus Masoud Pezeshkian.
Dacă la începutul mandatului, președintele Nicușor Dan a absentat de la unele evenimente internaționale, pe motiv că nu-i place să umble „teleleu prin lume”, anul acesta participă la Adunarea Generală ONU.
Alexandru Nazare a mai declarat că Ministerul lucrează la rectificare și totodată, își dorește ca bugetul pe 2027 să fie gata din timp. Corespondentul special Cotidianul, Elena Crângașu, relatează de la New York.
Nicușor Dan va expune problema amenințării Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU. Trimisul special la Adunarea Generală a ONU, de la New York, Elena Crângașu, relatează cele mai importante decizii și declarații de la reuniunea momentului.
Președintele Donald Trump a amenințat că va „anihila” guvernul iranian și că „îi va duce în iad”. Ori Iranul ar putea încheia un acord cu SUA care să permită țării să se reconstruiască.
Nicușor Dan are mai multe variante de guvern, în caz că Siegfried Mureșan nu strânge voturile. Cum are de gând să rezolve ecuația, fără anticipate.
Potrivit Administrației Prezidențiale, mesajul președintelui Dan va pune accent pe reforma ONU și contribuția României la pace, securitate și o ordine bazată pe reguli și norme. Tema sesiunii Adunării Generale ONU din acest an este „Restabilirea încrederii, gestionarea transformării: O organizație a Națiunilor Unite care aduce rezultate pentru toți”.
Analistul crede că președintele ar putea împacheta ideea anticipatelor astfel încât să mai recupereze un pic din pierderile de imagine din ultima perioadă și chiar ar putea avea de câștigat din demersul suspendării.
„S-ar putea ca Nicușor Dan, într-o altfel de situație, să fie el însuși revitalizat politic și să fie cel care spune <
„Rolul Domnului Georgescu este să fie deasupra, să domine. Fiind deasupra, nu se poate amesteca cu astfel de mișcări, și inclusiv, imaginea sa nu poate fi asociată cu violența”.
Șeful statului a fost întrebat și dacă, în caz că Mureșan pică, se ajunge la anticipate: „Haide să ne uităm la prima etapă și după să vedem”, a spus el.
Nicușor Dan l-ar fi sunat pe Siegfried Mureșan în jur de ora 16.00 pentru a-l anunța că îl va nominaliza, au declarat surse pentru Cotidianul. Șeful statului nu l-a mai anunțat și pe președintele PNL decizia luată.
Cotidianul va actualiza culisele consultărilor de la Cotroceni pe măsură ce partidele și grupurile parlamentare vin la Cotroceni pentru a discuta despre un nou premier.
Surpriza momentului este discursul lui Ilie Bolojan. Aflați din articol ce a spus premierul interimar după consultările cu Nicușor Dan. Rămâneți pe Cotidianul.ro ca să aflați tot ce se discută la Palatul Cotroceni.
„Ca să meargă bine lucrurile ar trebui să funcționeze la modul: președintele numește un premier, acesta vine cu o propunere de Guvern, toate acestea sunt aprobate, validate în Parlament într-un timp extraordinar de scurt, procedura de învestire merge fără niciun cusur”.
Toate grupurile parlamentare vor discuta mâine, joi, cu președintele.
Mâine ar urma ca președintele să-i cheme la consultări pe liderii partidelor.
