Întrebarea i-a fost adresată președintelui de corespondentul special al Cotidianul, jurnalista Elena Crângașu.
Domnule președinte, aș vrea să vă întreb despre un subiect care a rămas cu semne de întrebare în această perioadă de criză politică, mai exact despre dezvăluirile WSJ care a scris că ambasadoarea Kimberly Guilfoyle ar fi dezvăluit că poate să schimbe Guvernul de la București. Cum ați văzut dumneavoastră, la acel moment, aceste dezvăluiri?
Ca să fim preciși pe fapte, WSJ a spus că la o cină, în Grecia, doamna ambasador a făcut o glumă cu privire la Guvernul de la București.
O glumă?
A făcut o afirmație glumind și doamna ambasador a negat. De aici și până la o moțiune de cenzură votată de, nu mai țin minte, 250 sau câți or fi fost parlamentari, e cale foarte lungă.
Totodată, au apărut niște imagini cu această ambasadoare alături de președintele PSD, alături de fostul ministru al Energiei și de consilierul de stat Florin Vlădică la un restaurant din București. Cum ați văzut aceste fotografii? L-ați mandatat dumneavoastră pe domnul Vlădică să se afle acolo?
A fost un eveniment economic la București la care am participat și eu. Am și vorbit despre trecerea la euro și acest eveniment a fost organizat de o fundație din România, iar această companie sau fundație a invitat niște oameni pe care îi considera relevanți. A invitat-o pe doamna ambasador, care era speaker la acest eveniment, l-a invitat pe domnul Grindeanu, care era șeful Camerei Deputaților, și a mai invitat alte câteva persoane care aveau diverse relații cu Statele Unite ale Americii. Dacă nu mă înșel, o zi mai devreme a fost și recepție a ambasadorului american cu aceleași persoane. Nu văd nicio problemă ca niște persoane să stea la o masă. Domnul Vlădică conduce Oficiul de Informații Integrate și în afară de această chestiune, când se duce la restaurant e persoană fizică.
Dacă nu vi se pare nimic anormal, dumneavoastră de ce nu ați participat la această întâlnire privată?
Sunt invitat în foarte multe locuri….
Dar un consilier de stat care participă la un eveniment cu un președinte al unui partid politic, cu un fost ministru, nu vi se pare că ar trebui să ridice semne de întrebare? Nu l-ați întrebat pe domnul Vlădică ce căuta acolo? Înțelegeți nemulțumirea și semnele de întrebare ale societății?
Nu, nu le înțeleg. Eu cred că suntem oameni care, într-o lume foarte complexă, schimbă informații, se informează unul de la celălalt pe diferite chestiuni. De aceea, peste tot în lumea asta există cine de afaceri, mic dejunuri, prânzuri în care oamenii schimbă informații. De aici și până la angaja statul este o cale foarte lungă și, într-adevăr, dacă există orice formă de suspiciune de trafic de influență, sunt chestiuni serioase. Dar când niște oameni stau la o masă, asta nu înseamnă nimic.
Scandal diplomatic după o investigație a WSJ
Potrivit publicației Wall Street Journal, Kimberly Guilfoyle ar fi sugerat, la o discuție din Grecia, că SUA ar fi avut influență asupra căderii Guvernului Bolojan din România și ar fi făcut afirmația: „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici”, referindu-se la Grecia. Avocații ambasadoarei au contestat însă relatarea și au respins acuzațiile.
Numele consilierului Florin Vlădică a apărut în tot acest scandal diplomatic după ce în presă au fost publicate imagini în care acesta a participat la o cină la restaurantul „Isoletta” din București, alături de Kimberly Guilfoyle, fosta ambasadoare a SUA în Grecia.
La aceeași masă au fost prezenți și Sorin Grindeanu, dar și ministrul Energiei de la acel moment, Bogdan Ivan. Totodată, în fotografiile de la respectiva întâlnire apare și lobby-istul grec Christos Marafatsos.
Jurnaliștii de la București au cerut de mai multe ori explicații Administrației Prezidențiale cu privire la discuțiile purtate de Florin Vlădică la această întâlnire și dacă, într-adevăr, subiectul discuțiilor a vizat o eventuală moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
În urma informațiilor dezvăluite, Kimberly Guilfoyle a fost demisă din funcție.
Citiți și: Consilierul lui Nicușor Dan, despre dezvăluirile WSJ privind implicarea lui Kimberly Guilfoyle în cădere Guvernului: Lumea diplomatică e însoțită de povești