În luna septembrie, The Wall Street Journal a scris că ambasadoarea americană Kimberly Guilfoyle, care promovează foarte explicit Coridorul Vertical, ar fi avut o conversație mai contondentă cu ministrul grec al Energiei, Stavros Papastavrou. În timpul acelei conversații s-ar fi referit la ceea ce e pe cale să pățească Guvernul de la București pentru că s-a opus intereselor energetice americane.
„Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici”, ar fi spus Guilfoyle, potrivit celor prezenți la cina la care s-a purtat discuția.
L-am întrebat pe consilierul prezidențial pe politică externă, Vlad Ionescu, care e viziunea Administrației Prezidențiale din România cu privire la acest subiect.
„Lumea politică, lumea diplomatică este însoțită și de astfel de povești care au un caracter greu de probat. Sunt diverse suspiciuni. Mi-e și greu să o încadrez la o categorie.
E, până la urmă, o informație pe care cu greu pot să o procesez. Guvernul român se constituie după principiile și în cadrul constituțional românesc. Lideri străini, actori, emitenți de opinii. Sigur, toată lumea este liberă să afirme lucruri, să interpreteze, dar este complet neverosimil să credem așa ceva”, a spus el.
Ce căuta Florin Vlădică acolo
Întrebat de Cotidianul ce căuta colegul său, Florin Vlădică, la restaurant cu ambasadoarea, președintele PSD și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la o întâlnire care nu avea un cadru instituțional, el a spus: „Replica mea, o să vă întorc întrebarea, spunându-vă că nu pot să comentez o întâlnire privată. Deci, nefiind o întâlnire oficială, nu vreau să mă refer la cineva anume, dar personajele prezente nu erau în calitatea lor oficială acolo. Erau probabil în timpul liber sau nu știu. Deci nu e cazul să ne pronunțăm asupra a ceea ce s-a întâmplat acolo.Nu e cazul să ne pronunțăm asupra a ceea ce s-a întâmplat acolo”.
Cotidianul l-a întrebat pe Vlad Ionescu și dacă Florin Vlădică ar fi putut fi însărcinat de președintele Nicușor Dan să meargă la întâlnire.
„În mod evident, pentru a fi corect cu dumneavoastră, nu vă pot confirma că nu a fost. În general, e greu să confirmi că ceva nu s-a întâmplat. Dar scenariul este, din nou, greu de contemplat. Un scenariu în care un președinte însărcinează un consilier să participe la o cină privată”, a spus acesta.