Victoria la a 5 jucătoare din lume
Simona Halep s-a calificat în finala Duty Free Championship care se desfăşoară în Dubai, turneu de categoria WTA Premier 5. În semifinale, Halep a câştigat cu 2-1 (2/6, 6/1, 6/1) în faţa danezei Caroline Wozniacki. Este cea mai mare victorie obţinută de Simona Halep în anul 2015, daneza fiind clasată pe locul 5 în clasamentul WTA, fiind jucătoarea cea mai bine clasată învinsă de româncă în acest an.
Până la meciul de vineri seara Simona Halep a jucat în acest an 15 meciuri, câştigând 13, pierzând 2. Din cele 13 meciuri câştigate, doar unul a fost împotriva unei jucătoare din top 10 WTA, cel din sferturile de finală de aici din Dubay cu Ekaterina Makarova 2-1 (6/3, 1/6, 7/5), rusoaica fiind clasată pe locul 9 în ierarhia mondială.
Două „reprize” total diferite
Simona Halep a început catastrofal meciul. Cu excepţia game-ului 2 pe care şi l-a adjudecat la zero pe propriul serviciu, în primul set nu i-a intrat nimic. A comis 16 greşeli neforţate, ceea ce este enorm pentru 8 game-uri. Au urmat însă două seturi în care pe teren au fost „alte jucătoare”. O „altă” Simona Halep, una dezlănţuită care a făcut puncte atât pe foarhand cât şi pe backhand, care a plimbat-o pe daneză dintr-un colţ al altuia a terenului. Caroline Vozniacki nu a mai avut replică în ultimele două seturi şi a pierdut la diferenţe usturătoare. O victorie frumoasă, dar românca încă mai mare de lucrat la primul serviciu, care este sub nivelul celui de anul trecut. Prin victoria de vineri seara, scorul general dintre Halep şi Vozniacki a devenit 2-1 în favoarea româncei.
Casetă tehnică
Aşi: 2 – 0
Duble greşeli: 5 – 1
Mingi de break câştigate: 6/11 – 3/8
Primul serviciu: 61% – 60%
Puncte pe primul serviciu: 28/48 (58%) – 19/36 (52%)
Puncte pe al doilea serviciu: 17/30 (56%) – 9/24 (37%)
Puncte pe retur/primul serviciu: 17/36 (47%) – 20/48 (41%)
Puncte pe retur/al doilea serviciu: 15/25 (62%) – 13/30 (43%)
Total puncte: 77 – 61
Ce şi-a asigurat Halep
-
Prin calificarea în finală, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 227.860 de USD, iar în caz că va învinge în ultima rundă, câştigul va fi de 456.000 USD.
-
Jucătoarele calificate în finală obţin câte 585 puncte WTA. Pentru Simona Halep aceste puncte sunt extrem de preţioase, pentru că mai recuperează din punctele pe care trebuie să le apere. Concret, Halep a câştigat în 2014 turneul de la Doha şi a obţinut 900 de puncte WTA. În acest an, s-a efectuat o rocadă între turneele de la Doha şi Dubai, cel din Dubai fiind cotat cu 900 de puncte WTA. Drept urmare, românca intrând în concurs a avut de „apărat” cele 900 de puncte câştigate anul trecut şi a pornit competiţia cu minus 900 de puncte (motiv pentru care a căzut pe locul 4 mondial). Acum, Halep a recuperat 585 de puncte din cele 900, având 6.257 de puncte, fiind la 139 de puncte în spatele jucătoarei Patra Kvitopva, clasată pe locul 3 mondial. Dacă Halep câştigă turneul, îşi recuperează punctele şi este posibil ca la sfârşitul lunii să treacă din nou pe locul 3 mondial.