Patriarhul Daniel a transmis, vineri, un mesaj video către toţi credincioşii, prin care îndeamnă, în preajma Naşterii Domnului, la pace sufletească, bucurie şi binevoiri între oameni, fiind o sărbătoare a milostivirii.
„Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul este sărbătoarea prin care prăznuim iubirea smerită a lui Dumneazeu față de oameni. Dumnezeu cel veșnic trimite pe Fiul Său în lume, se face om pământean pentru ca pe pământeni să îi ridice la viața veșnică cerească. (..) Sărbătoarea naşterii Domnului este o sărbătoare a preaslăvirii lui Dumnezeu care se face om din iubire pentru oameni, pentru mântuirea lor, o sărbătoare a păcii sufleteşti, a bucuriei sau a buneivoiri între oameni”, reiese din mesajul Patriarhului Daniel.
De asemenea, Preaferictul subliniază importanța dăruirii iubirii și milostivirii pentru toți cei dragi, dar și pentru cei neajutorați.
„Cel care dăruieşte semenilor săi umple sufletul său de iubirea milostivă a lui Dumnezeu. În aceste zile suntem chemaţi să îi ajutăm pe cei săraci, pe cei bătrâni, pe oamenii bolnavi, însinguraţi, neajutoraţi, să răspândim în jurul nostru pace şi bucurie din pacea şi bucuria lui Hristos”, se mai arată în mesajul Patriarhului.
Acesta a mai menționat că este foarte important ca, în această perioadă, să ne gândim și la românii din diaspora și să „îi pomenim în rugăciunile noastre și trebuie să arătăm semne de frățietate și de comuniune românească”.
„Cu prilejul sărbătorii naşterii Domnului nostru Isus Cristos, Anului Nou şi Botezului Domnului, vă dorim tuturor sănătate şi mântuire, pace şi bucurie întru mulţi şi binecuvântaţi ani”.