Răsucirea lui Victor Ponta în chestiunea desemnării procurorilor poate fi socotită ca fiind un căzut în cur în mijlocul pieţei aglomerate. Toată lumea tuşeşte în pumn, îşi dă ghionturi, dar, mai ales, râde în hohote, în vreme ce admiratorii şi cei care au pariat pe el într-o cursă mai lungă roşesc sau îşi muşcă degetele. Au ales greşit? S-a împiedicat mânzul lor din cauză că are picioarele prea lungi şi ideile prea scurte? Sau blestemul continuă? Marinarul din Dealul Cotrocenilor câştigă mereu? Şi când este buimac, şi când e prins în flagrant, şi când uită ce-a zis şi când bate câmpii? Lui îi ies toate iar celorlalţi, nimic! Nici celor doi corifei şi nici celor 7,4 milioane de anti-băsişti. Ca să nu scriu 15-18, că majoritatea s-a săturat.
Picatul pe gazometru al celui mai înalt şi mai lung la nas tele-premier din democraţie a venit din desemnarea procurorilor pentru mult disputatele scaune de ascultători-orbeţi ai preşedintelui! Situaţia nefericită a lui Victor Ponta nu vine nepărat din curajul de a-i alege singur. Altfel spus, de a desemna nişte locotenenţi fideli din instituţia din care şi el a făcut parte. Nici chiar din faptul că a făcut-o împotriva prevederilor legale, a promisiunilor USL din campanie şi de la referendum şi a cerinţelor Comisiei Europene. Ar fi fost şi el bărbat o dată într-o chestiune destul de delicată. Aş zice, chiar dureroasă pentru sistemul absurd de putere creat în regimul Băsescu. Din mai anul trecut şi până marâi seara, Victor Ponta s-a bâlbâit de nenumărate ori. Lumea i-a iertat aparenţele de necopt, de începător, de băiat descurcăreţ, cu tupeu. A dus calul de căpăstru cum a putut. Mai săltăreţ sau mai împiedicat. Dar a mimat rezonabil postul de premier şi chiar conflictul cu Traian Băsescu. Situaţia penibilă de acum a premierului vine din nenumăratele sale tele-defilări, din băltirea continuă şi fără efect pe micul ecran, perioadă încununată cu o căcărează: felul în care s-a răsucit în ziua de miercuri. A şters cu buretele tot ce-a promis cu o zi înainte. Şi-a scurtat memoria exact ca Traian Băsescu! Fără să clipească, fără să roşească. Cât este el de baschetbalist, s-a făcut mic-mic-mititel, ca Emil Boc. Ce a intenţionat el să pară o răzgândire s-a dovedit a fi un soi de strângere cu uşa, dacă nu chiar o înţelegere cu Traian Băsescu. Nu contează cum şi de ce! Ori l-a ameninţat, ori l-a dus cu zăhărelul, ori i-a spus cine ştie ce basm despre un june lung şi deşirat care ascunde în sacoşă pixul de preşedinte al României. Dar de dus, l-a dus, ajutându-l să penibilizeze într-un moment de mare miză politică şi de bătălie pentru putere. Şi după această schimbare de pe un gând pe altul, Victor Ponta a ieşit în faţa camerelor de luat vederi şi ne-a vândut o cârpeală grosolană, strigător de neîndemânatică. Anume că şi-a schimbat atitudinea după ce l-a auzit seara târziu pe Daniel Morar, zicând nu ştiu ce prostie la SRI TV. Doamne, ce explicaţie de elev speriat de diriginte! Şi noi să-l credem ca el să nu roşească pe scaunul de premier, să mai poată reveni seara şi dimineaţa pe micul ecran, că altfel ni se face rău şi ne apucă pesimismul emigranţilor.
În fapt, din chiar momentul în care i-a spus Monei Pivniceru că, dacă nu este în stare să-I dea hârtia cu cele 4 sau 6 propuneri, mai bine îi acceptă demisia. Deci era deja la înghesuială şi alesese calea. Ce a urmat mai târziu sunt doar ezitări. Mişcări de pe un picior pe celălalt şi de pe un gând pe o amintire. Adică ezitare, incoerenţă, improvizaţie. Un fel de rostogolire de-a berbeleacul printr-un labirint de beton.
La fel de caraghios a fost şi categoricul mânios, oratorul de serviciu Crin Antonescu. Cică se desparte fundamental de Victor Ponta, dar USL-ul nu se rupe. Ce-i aia despărţire fundamentală, fără consecinţe? Locuiesc pe planete diferite de convingere, dar în materie de ciolan dorm în acelaşi pat? Pentru prima dată, nivelul de discurs al lui Crin Antonescu n-a trecut de bolborositul cu bile de rulmenţi între măsele al lui Valeriu Zgonea. Ce ne-a oferit Crin Antonescu? O invenţie logică sau o o improvizaţie de gândire menită a acoperi situaţia penibilă în care se află? Mai degrabă o tiradă de actor care n-a intrat în rol. De ce? Simplu! Crin Antonescu ştia de intenţia lui Victor Ponta încă din momentul în care a acceptat demisia Monei Pivniceru. Atunci, cei doi ”lidări” au hotărât să accelereze desemnările pentru CCR. Şi tot atunci Crin Antonescu a decis că el se va delimita de decizia lui Victor Ponta. Adică va face gălăgie. Adică un soi de critică isterică menită a-i adăuga oarece muşchi politici în locul celor pierduţi în vara referendumului.
Victor Ponta şi Crin Antonescu au jucat prost. Primul a ales varianta compromisului iar al doilea, formula prefăcătoriei, într-un moment în care lumea aştepta măcar un semn de protest.
După un an de aşteptare, USL cade spectaculos la primul examen, examen ce va trimite multă lume spre o relectură a guvernării.
