Senatorul PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, la Timişoara, în cadrul unei conferinţe susţinute în Aula Magna a Universităţii de Vest, că actualul guvern nu este preocupat de tematica economică, iar lipsa unor decizii economice nu va face decât să prelungească starea de criză în România, transmite Mediafax.ro.
„Nu mă feresc să critic acest guvern pentru lipsa preocupării pentru tematica economică. Are, în schimb, un discurs antiprezidenţial. A fost o temă a campaniei electorale, dar campania s-a terminat. Traian Băsescu trebuie privit ca un actor care va ieşi din scenă. Oamenii aşteaptă rezultate economice. La Galaţi, firma Mittal ameninţă cu închiderea producţiei, prin urmare perspectivele sunt sumbre, oamenii ies în stradă, le e teamă că îşi vor pierde locurile de muncă. Pe bună dreptate. La Oltchim, perspectivele sunt extrem de înguste, Guvernul nu are o marjă de soluţie. Soluţia nu e privatizarea, ci falimentul. V-am spus numai câteva din ameninţările ce planează. Economia este încă în declin.”
„De ce facem regionalizare? Să absorbim fonduri europene mai bine, ni se răspunde. Vă întreb ce ne împiedică acum să accesăm fonduri europene mai bine? Nimic! Nu sunt împotriva regionalizării, însă mi-e teamă că avantajele regionalizării sunt mai puţine decât dezavantajele”, a declarat Tăriceanu.