Întrebat, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Naţional, dacă apreciază ca necesară coabitarea cu şeful statului, Ion Iliescu a spsu că relaţia Guvernului cu preşedintele este o relaţie constituţională şi instituţională, care trebuie respectată.
„Am vorbit în cadrul reuniunii (CExN al PSD – n.r.) mai ales despre ridicarea nivelului muncii de partid. Există acest pericol pentru un partid aflat la guvernare – viaţa politică şi activitatea politică a partidului să fie înăbuşită de problemele administrative ale guvernării. Trebuie să ştie să facă detaşarea necesară – una este susţinerea politică a guvernării, a Guvernului propriu, dar în acelaşi timp să nu dispară viaţa proprie de partid şi problemele politico-ideologice. Întotdeauna există această tentaţie de a subordona viaţa de partid problemelor administrative ale guvernării. Şi asta duce la pierderea fizionomiei partidului”, a explicat preşedintele de onoare al PSD.