Potrivit datelor ANM, miercuri, vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil în vestul şi sudul ţării, precum şi la munte şi mai mult senin în rest. Condiţiile de ploaie vor fi reduse.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12…13 grade pe litoral şi 21 de grade în vest. Temperaturile minime se vor situa între -2 grade în depresiuni, unde se va produce brumă şi 10 grade în Dealurile de Vest.
În Capitală, temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 4…6 grade.
Joi, vremea va fi frumoasă şi caldă. Condiţiile de ploaie rămân reduse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12…14 grade pe litoral şi 23 de grade în vest, iar cele minime se vor situa, în general, între 1 şi 9 grade.