Suspect arestat în cazul scrisorii cu otravă trimisă lui Obama

Poliţia americană a arestat miercuri un suspect care ar fi la originea unei scrisori conţinând otravă ce i-a fost trimisă lui Barack Obama, a anunţat Departamentul Justiţiei, citat de AFP. „Agenţi ai FBI l-au arestat pe Paul Kevin Curtis, un individ suspectat că se află la originea trimiterii a trei scrisori conţinând o substanţă granulară […]

De cotidianul.ro - Autor

Poliţia americană a arestat miercuri un suspect care ar fi la originea unei scrisori conţinând otravă ce i-a fost trimisă lui Barack Obama, a anunţat Departamentul Justiţiei, citat de AFP. „Agenţi ai FBI l-au arestat pe Paul Kevin Curtis, un individ suspectat că se află la originea trimiterii a trei scrisori conţinând o substanţă granulară […]

Poliţia americană a arestat miercuri un suspect care ar fi la originea unei scrisori conţinând otravă ce i-a fost trimisă lui Barack Obama, a anunţat Departamentul Justiţiei, citat de AFP.

„Agenţi ai FBI l-au arestat pe Paul Kevin Curtis, un individ suspectat că se află la originea trimiterii a trei scrisori conţinând o substanţă granulară ce a fost testată pozitivă la ricină”, o otravă vegetală puternică, a anunţat Departamentul american al Justiţiei într-un comunicat dat publicităţii miercuri seară.

Poliţia federală a anunţat miercuri interceptarea unei scrisori conţinând ricină şi adresată lui Barack Obama, la o zi după alta asemănătoare trimisă senatorului republican de Mississippi Roger Wicker.

O a treia scrisoare a fost adresată unui reprezentant al justiţiei din statul Mississippi, unde a fost arestat suspectul, a precizat Departamentul Justiţiei. Curtis a fost reţinut la domiciliul său din localitatea Corinth, în nord-estul statului.

Scrisoarea destinată lui Obama a fost primită marţi la centrul de triere poştală al Casei Albe, situat în afara complexului prezidenţial. „Nu există niciun indiciu privind o legătură cu atentatele de la Boston”, comise luni, a adăugat poliţia federală într-un comunicat.

Aceste incidente au avut loc la scurt timp după atacul de luni la Boston, soldat cu trei morţi şi 180 de răniţi în explozia a două bombe la finalul maratonului şi ai cărui autori nu au fost încă identificaţi.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.