Un cutremur cu magnitudinea de 7 pe scara Richter a zguduit sâmbătă provincia centrală chineză Sichuan. Cel puţin 56 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 600 au fost rănite, conform presei.
În aceeaşi zonă un seism de 8 pe Richter a provocat 90.000 de morţi în urmă cu cinci ani, transmite Efe.
Cutremurul s-a produs la orele locale 08.02 (00.02 GMT) şi a afectat regiunea Lushan, în zona municipală din Yaan, situată în centrul provinciei, potrivit primelor date difuzate de Centrul de Reţele Seismologice din China.
Epicentrul s-a situat la 30,3 grade latitudine nordică, 103 grade longitudine estică şi la o adâncime de13 kilometri, a precizat centrul, citat de agenţia oficială Xinhua.
Peste 2.000 de militari ai Armatei de Eliberare Populară au fost trimişi în zona afectată pentru a participa la operaţiunile de salvare şi de ajutorare a victimelor. Totodată, în zonă au fost trimise echipe de poliţie dotate cu dispozitive specializate în căutarea victimelor printre dărâmături.