Senatorul PSD Mircea Geoană a comentat joi seară, în emisiunea Realitatea la Raport de la Realitatea TV, zvonurile cu privire la o competiţie între el şi actualul preşedinte Traian Băsescu pentru funcţia de secretar general al NATO.
„Nu sunt in competiţie cu domunl Băsescu cu privire la acest subiect (n.r. funcţia de secretar general al NATO), n-am auzit nimic în America sau în alte capitale aliate cu privire la o astfel de posibilitate. Poate să fie ceva legat de jocul politic intern, mai degrabă aşa o miros”, a spus Geoană.
El a relatat că, de 6 luni, a început „discret o campanie importantă şi pentru România si pentru statutul noilor aliaţi în NATO pentru necesitatea ca viitorul secretar general al NATO să revină unei ţări din grupul de noi aliaţi din NATO”. „Cred că a venit şi timpul nostru. Ca ţări din zona noastră, de ce nu România, să ocupe acest fotoliu foarte important”, a spus Geoană, conform sursei citate.
„Pe lângă secretarul general al NATO, anul viitor se fac cărţile cu privire la noua structură de conducere în Europa: CE, PE, cred că trebuie să ne apucăm încă de pe acum, să avem candidaţi care să poată ocupa cele mai inalte poziţii şi în Europa. România trebuie să-şi propună ca la nivelul CE să ocupe cel puţin o funcţie de vicepreşedinte sau poate chiar functia de ministru de externe al Europei. În 2015, secretarul general al ONU, cea mai inluentă funcţie la nivel planetar, se va selecta din ţările Europei de est. Trebuie România să aibă candidat? Eu cred că da”, a spus Geoană.