O adolescentă în vârstă de 17 ani din Baia Mare a trecut prin clipe de coşmar. Fata a fost atacată în timp ce se îndrepta spre casă de la un concert. Sub ameninţarea unui cuţit, acesta i-a furat poşeta. Fata a încercat să se apere şi a fost tăiată la mână, potrivit B1Tv.
Ea a fost atacată de un necunoscut în faţa Universităţii de Nord din Baia Mare. Atacatorul a urmărit-o pe adolescentă, iar când a ajuns-o din spate, acesta i-a smuls poşeta sub ameninţarea unui cuţit. Un tânăr care se afla în zonă a văzut incidentul şi a sărit în ajutorul fetei.
Fata a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.
Poliţiştii au împânzit zona în căutarea suspectului. În poşetă, adolescenta avea doar 5 lei, un card bancar şi cartea de identitate.
Rănile nu au fost grave, astfel că adolescenta nu a rămas internată. Suspectul nu a fost încă identificat. Dacă va fi prins, acesta va fi cercetat pentru comiterea infracţiunii de tâlharie cu violenţă.