Tăbliţele cu denumirea Primăriei Sfântu Gheorghe au fost înlocuite luni, astfel că mai întâi apare inscripţia în limba română, apoi cea în maghiară, conform unei hotărâri a Curţii de Apel Braşov.
Primarul Antal Arpad a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că el, fiind „democrat”, respectă sentinţele instanţelor şi astfel au fost înlocuite tăbliţele de pe clădirea Primăriei.
Primarul este obligat, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Braşov, să asigure inscripţionarea oricărei denumiri sau informaţii publice mai întâi în limba română, apoi în maghiară.
Curtea de Apel Braşov a dat câştig de cauză Prefecturii Covasna, care îl dăduse în judecată pe primarul din Sfântu Gheorghe, cerându-i să folosească în toate inscripţiile publice mai întâi limba română, apoi cea maghiară.