Dar cu Babiuc ce-aţi avut?

După condamnările definitive în dosarul schimburilor de terenuri dintre MapN şi Becali, mai toate televiziunile realizează dezbateri fluviu despre latifundiarul din Pipera, uitând în mod suspect că el nu a fost singurul protagonist al procesului, care a mai avut în prim-plan încă două nume de marcă: politicianul Victor Babiuc şi generalul Dumitru Cioflină, iar aceştia au reprezentat statul (cum au făcut-o, este altă problemă!). În context ar mai trebui remarcat faptul surprinzător de-a dreptul – dar ce mai poate surprinde când vine vorba de justiţia noastră! – că în vreme ce Becali, un cetăţean particular ce a propus MApN schimbul de terenuri, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, cei doi oficiali ai statului care au ACCEPTAT AFACEREA au fost condamnaţi la doi ani de puşcărie!

În ce mă priveşte aş insista aici asupra lui Victor Babiuc din mai multe motive. Aş sublinia de la început pregătirea lui profesională: este absolvent al Facultăţii de Drept în 1958, e adevărat într-o perioadă în care, cel puţin la admitere şi cu deosebire la această facultate!, contau enorm dosarele şi în primul rând „originea sănătoasă”, pregătirea propriu-zisă fiind lăsată pe planul al doilea. Faptul era valabil şi în cazul promovărilor. Pe urmă, din CV-ul său observ că, până în 1989, a fost, între altele, consilier juridic la Tractorul Braşov, apoi judecător la Tribunalul din acelaşi oraş; consilier juridic şi consilier juridic şef la Ministerul Comerţului Exterior; profesor asociat la Academia de Studii Social Politice, creată din iniţiativa lui Ceauşescu, postul fiind în acei ani unul cu profunde valenţe politice comuniste, şi la Academia de Studii Economice. Evident, activitatea respectivă era legată nemijlocit de viaţă, de contactul cu cazuri concrete, ceea ce presupune că cel ce-o desfăşura nu a dat rateuri din moment ce a tot promovat, inclusiv în posturi de mare răspundere, precum cel din Ministerul Comerţului Exterior. Ba, mai mult, el şi-a dat şi doctoratul, iar asta într-o vreme în care titlul respectiv nu se primea pe sacoşe şi nici prin ordine venite de „sus”, întrucât şcoala şi universitatea nu deveniseră apanajul oricărui sfertodoct şi nici nu începuse goana postdecembristă după titluri. Aşadar, Babiuc poate fi bănuit de orice numai de neştiinţă de carte ori naivitate (juridică?) în cazul acelui schimb de terenuri ale MApN.

Pe urmă, printre politicienii apăruţi după 1989 el a fost o figură de prim-plan: astfel, a fost ministru al Justiţiei în 1990-1991, în Guvernul Roman; a deţinut portofoliul Internelor în Cabinetul Stolojan (1991-1992), în vreme ce ministru al Apărării a fost în două rânduri : decembrie 1996 – februrie 1998 şi aprilie 1998 – martie 2000, în perioada cederistă. Dacă nu mă înşel, este singurul politician care, după 1989, a deţinut portofoliile unor ministere „cheie” – Interne, Justiţie, Apărare – în diferite perioade şi guverne. Este adevărat, în acele vremuri, existau destule voci care susţineau, inclusiv în scris, că în toate aceste jocuri ar fi contat enorm faptul că el este mason, iar frăţia respectivă făcea totul pentru a-şi promova oamenii în posturi cât mai înalte, din această perspectivă exemplele nelipsind. Sunt amănunte deloc neglijabile care, firesc, te fac să te întrebi cum de având un asemenea CV Babiuc a putut cădea în capcana lui Gigi Becali, ce MOTIVE întemeiate, vizibile şi ascunse, l-au determinat să intre într-un asemenea joc cel puţin ciudat? Pun această întrebare de bun-simţ întrucât, la ora iniţierii tranzacţiei dintre Becali şi Ministerul Apărării, latifundiarul din Pipera nu avea statutul de azi, adică nu era în prim-planul vieţii politice sau sportive româneşti, nu era finanţatorul echipei Steaua, nu era lider de partid, e adevărat de buzunar, nu fusese ales europarlamentar, nu devenise deputat liberal în Parlamentul României şi membru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, nu-l curtau televiziunile lipsite de emisiuni de calitate, dar care căutau ratingul cu orice preţ, cultivând fanfaronii, grobienii şi sexul, care aveau trecere la mahalaua ce se tot mărea, în loc să dispară.

Mai este de observat încă un lucru: în acele vremuri, instituţiile statului şi cu precădere justiţia erau şi pulbere, şi sub papuc politic, de aici şi avalanşa de fapte sau evenimente cu caracter profund dubios ce au devenit subiectul unor anchete de răsunet publicate de ziare de prim-plan. Aş aminti aici că şi Babiuc s-a aflat în prim-planul unora dintre ele: de pildă, cea privind fabrica de zahăr din Braşov, scandal în care au fost implicaţi pedişti şi ţărănişti de seamă care, în final, s-a soldat cu condamnarea la închisoare a unuia dintre protagonişti. O altă anchetă a vizat dotarea fabricii de avioane din Bacău cu instalaţii second hand, în perioada în care acelaşi Babiuc era ministru al Apărării, ea fiind abandonată din motive lesne de înţeles, era vorba de furnizorul extern. Din fericire sau din păcate, dacă avem în vedere instituţiile abilitate, afacerile respective, inclusiv cea de faţă, au fost demascate de presă!

Acum, în aceeaşi celulă cu Babiuc şi cu Becali se află şi generalul Dumitru Cioflină (71 de ani), cel care, timp de şase ani (1991-1997), a fost Şef al Statului Major General al Armatei. Este cel care a înaintat CSAT scrisoarea prin care solicita şi argumenta respectivul schimb de terenuri cu Becali. Ce nu se prea mai spune azi este că el argumenta cererea cu intenţia Armatei de a construi la Ştefăneştii de Jos (Ilfov) un „obiectiv militar important”, care nu a văzut lumina zilei nici azi. Întâmplător sau nu, primarul de atunci al comunei respective era cumnatul lui… Cioflină! Aşadar, statul, recte Armata, a fost reprezentat de doi supermahări, ministrul Babiuc, ce deţinea un post politic, şi gen. Cioflină, care, potrivit Constituţiei, ca şef a Statului Major General, avea deasupra sa doar preşedintele ţării! Dar, cum vedem, cei ce trebuiau să apere interesele Armatei au fost găsiţi mai puţin vinovaţi decât ofertantul, iar Babiuc apreciază că „această condamnare este o ruşine pentru justiţia românească. Este ca pe vremea comunismului!”. Probabil că ştie ce spune, este un produs sută la sută al vremurilor respective, realizat plenar în capitalismul românesc, care, azi, mănâncă iahnie de fasole, nu la popotă, şi stă în aceeaşi celulă cu Becali şi Cioflină.