Confirmarea, prin rezultatele oficiale ale recensământului populaţiei din 2011, că referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat de Parlament în 2012 a întrunit cvorumul de 50% plus 1 a dus, de-o parte şi de cealaltă, la unele declaraţii nu tocmai duioase, ba chiar contondente.
Primul care a scos sabia a fost Victor Ponta, care, vrând să se arate bărbat şi de partea „bună” a lucrurilor, a constatat pe un ton destul de neutru că acel blestemat cvorum a fost realizat. Nu i-a trebuit mai mult marinarului. Rău de gură cum îl ştim, atunci când cineva îl atacă în orgoliu sau interese, cel care ar trebui acum să se odihnească într-o celulă la răcoare sau, absolvit încă o dată de toate păcatele de către iubita lui justiţie, să pescuiască liniştit undeva departe de lumea dezlănţuită savurându-şi pensioara de lup de mare pe malurile dâmboviţene şi pe oceanele tulburi ale politicii discreţionare din timpul interminabilelor sale mandate, a sărit imediat la bătaie. Cu gura, deocamdată.
A început prin a reactualiza teza „loviturii de stat” şi a-l ridiculiza pe „baschetbalist” pentru neimplicarea în operaţiunile legate de înfiorătorul accident rutier din Muntenegru. Apoi l-a gratulat pe coabitantul său pentru „penibilul” turneu întreprins în câteva ţări asiatice precum China şi altele, invocând ceea ce consideră a fi amatorismul cu care a tratat trebuşoarele negociate cu guvernele acestora, dându-i lecţii de mare profesionist şi pretinzându-se un mult mai bun prim-ministru (aviz amatorilor!).
Ce mi se pare mai grav este ceea ce putem numi, fără ezitare, o nouă adăugare la Constituţie. Preluând exemplul Curţii Constituţionale, care, în motivarea hotărârilor sale, obişnuieşte să-şi justifice aberaţiile prin prevederi care nu există în sacrul text al Legii supreme, Băsescu a declarat că premierul „nu a avut mandat” de la el pentru vizita respectivă, astfel că nimic din ceea ce s-a stabilit în aceste vizite nu este valabil, sugerând că în Constituţie s-ar stipula pe undeva că el însuşi, prezidentul, ar acorda asemenea mandate, totul fiind lovit de nulitate în lipsa lor.
Desigur că nicăieri cărticica nu stipulează aşa ceva, aşa cum nu stipulează nici imunitatea preşedintelui pentru delicte penale precum vânzarea pe nimic a flotei în interes personal şi nici că acelaşi ilustrissim personaj trebuie musai să ne reprezinte pe la Bruxelles, cu orice ocazie, sau că ar putea respinge nominalizarea de către şeful guvernului, o dată sau de mai multe ori, a unui ministru. Că o pretinde acum musiu Băsescu e altă mâncare de peşte.
Pentru Ponta este un semnal îngrijorător că a sărit peste cal şi se poate aştepta la orice, în caz că mai ciripeşte ceva pe tema referendumului, ceea ce, în mod clar, în viziunea lui Băsescu e o încălcare a tratatului de coabitare. Şi dacă scoate sabia, de sabie va pieri. Căci are el nu una, ci o grămadă de săbii cu care să-l facă fărâme pe pisicul de altădată.
Ceea ce s-a văzut din pomelnicul întrebărilor senatorului Valer Marian, presupusele fapte de vitejie ale micului Titulescu şi marelui om de stat de acum putându-se constitui în tot atâtea dosare penale, e floare la ureche pentru un soldat încercat precum Codruţa pe meterezele DNA, dacă tot a fost numită acolo din, nu-i aşa, iniţiativa lui Ponta.
În ce ne priveşte, bănuim că totul e doar o furtună într-un pahar cu apă. Pisicul îşi va retrage gheruţele, abia arătate, în teci, de parcă nu le-ar fi scos niciodată. Acelaşi lucru îl va face şi marinarul cu grămada lui mult mai consistentă de arme, constatând replierea celui în cauză şi delectându-se în continuare cu torsul lui motănesc, atât de plăcut urechilor prezidenţiale.
Totul e o problemă care porneşte şi se rezolvă până la urmă între ei doi, pentru că nici aici, precum nici în alte chestiuni, nu există un terţ de luat în seamă.
P.S. Între timp, Ponta a declarat că protocolul nu se rupe. Preşedintele, spune el, îl atacă doar pentru că „în străinătate nu-l mai bagă nimeni în seamă”. Păi atunci de ce nu-l daţi jos? vine, firesc, întrebarea. Firesc, dar inutil. Minciuna are picioare scurte.
