Peripeţiile legate de nominalizarea de către PNL a unui nou ministru la Transporturi au avut darul de-a scoate din nou la suprafaţă modul, eufemistic spus, defectuos în care funcţionează alianţa aflată la guvernare. O alianţă în care la început totul era numai lapte şi miere a ajuns să scârţâie din toate încheieturile. Ingredientele de mai sus au fost înlocuite cu otravă şi fiere.
E inutil să mai spunem că totul porneşte de la nemăsurata ambiţie a lui Victor Ponta de a-şi impune peste tot nu numai majoritatea pe care o are PSD în cadrul alianţei, ca număr de parlamentari, ci şi viziunea şi contribuţia personală la actul de guvernare. Nimic în Palatul Victoria nu funcţionează fără ştirea şi aprobarea sa, ajungându-se chiar ca politicile financiare, de exemplu, domeniu în care imberbul, la figurat vorbind, prim-ministru nu are nici cea mai firavă urmă de competenţă. Cu toate acestea, toate poziţiile din guvern în care se împart banii cu lopata sunt ocupate de pesedişti absolut siguri din punctul său de vedere, asta însemnând că execută orbeşte sacrosanctele-i indicaţii, căci „preţioase”, ca pe vremea Împuşcatului, e deja prea puţin spus.
S-a ajuns la o asemenea situaţie prin politica lui Crin Antonescu de cedare, pas cu pas, în faţa inovaţiilor nefericite pe care le-a introdus colegul său de la conducerea USL. Politică adoptată doar pentru a nu-şi compromite şansele din ce în ce mai iluzorii, de încă prezumtiv candidat, din partea alianţei, la alegerile prezidenţiale. Că domnia-sa crede încă într-o asemenea năzdrăvănie e o chestie absolut personală, credinţa respectivă fiind tot mai puţin împărtăşită chiar şi în sânul partidului pe care, cu onor, îl mai conduce. Viitorul fiind nebulos, să ne întoarcem totuşi la timpul prezent.
Odată cu mişcarea greşită de nominalizare, înainte de vreme, a lui Nini Săpunaru (nume demn de alăturat, prin simplă sonoritate, cu altele ca Sandu Geamănu, Sile Cămătaru etc. etc., deşi aceştia din urmă sunt dovediţi şi deja cetluiţi, pe când el abia dacă mai apare câteodată, în folclorul memoriei colective şi în poveşti de genul afacerii Ţigareta 2 şi altele, demult îngropate), liderul PNL s-a pus din nou într-o poziţie delicată, împreună cu toţi liberalii din juru-i. După respingerea pe motive de DNA a unui anterior nominalizat în persoana lui Ovidiu Silaghi, am fi avut toate motivele să aşteptăm o propunere care să facă imposibilă orice intervenţie a aceluiaşi clan al procurorilor băsişti. Când colo, hop!, din nou cu scroafa în copac. Trebuie să ai un adevărat geniu pentru a găsi mereu doar asemenea personalităţi ce stârnesc nori de praf şi zornăieli dulci de cătuşe, la cel mai mărunt pas. Nu e de mirare că Ponta a reacţionat imediat, exprimându-şi un deplin dezacord. Ce ne miră este că a ales calea publică pentru a se exprima, împuşcând doi iepuri deodată. Şi-a atras astfel respectul electoratului (căci totul se discută deja în aceşti termeni, având în vedere apropiatele alegeri de anul viitor), dar s-a şi impus din nou arătându-şi intransigenţa şi autoritatea. A uitat totuşi că liberalii nu au intrat în alianţă şi în guvern ca parteneri de rangul al doilea, lucru pe care, de altfel, să concedem, îl uită în primul rând liberalii.
Cred că, dincolo de asemenea considerente cu iz electoral, mult mai normal ar fi fost ca prim-ministrul şi copreşedinte al USL să fi pus mâna pe telefon şi să-l deranjeze din nesfârşitul concediu pe celălalt copreşedinte, în acelaşi timp preşedinte al Senatului şi al doilea om în stat, după Băsescu. Asta în ciuda unor reale dificultăţi de a-l găsi la umbra eucalipţilor sau portocalilor în floare, la care acest ilustru om politic îşi colorează în roz visele de mărire la viitorul scrutin prezidenţial. S-ar fi putut astfel rezolva discret şi fără niciun fel de scandal, cu atât mai puţin lezându-se diverse orgolii, o asemenea problemă, de data aceasta nu de coabitaci perfizi, ci de oneşti colaboratori.
Şi iată că am păşit, vrând nevrând, pe terenul minat al orgoliilor, de care, în sfârşit, statornicul în somnolenţă Crin dă dovadă că nu duce lipsă. Victima e, desigur, un om ce ar putea să pară mărunt (deşi nu e!), şi anume propriul său consilier, proaspătul senator liberal Sorin Roşca Stanescu, pe care l-a demis fără umbră de remuşcare şi drept de apel. Motivul? Din nou în mod public, acesta i-a atras atenţia că a comis o gravă eroare prin nominalizarea intempestivă a producătorului de săpunuri politice.
La o privire mai atentă, nu se poate să nu atragă atenţia faptul că tocmai un consilier, om făcând parte din staful intim al marelui personaj, iese în public cu o asemenea, îndreptăţită de altfel, dojană. Şi dacă a făcut-o în public, înseamnă că a mai făcut-o în cadru intim, probabil de nenumărate ori până acum, fără să fie băgat în seamă. Gestul său este unul al exasperării, ceea ce, din nou, nu e de mirare. Crin Antonescu a dovedit de nenumărate ori că nu apleacă urechea la sfaturile bune, alegându-le cu o perversă predilecţie pe cele mai proaste, împreună cu anturajul la fel de dubios de Chiţoi şi alte asemenea personaje.
