Ţara arde şi baba se piaptănă, spune un vechi proverb românesc. Ponta nu e încă babă, dar se izmeneşte ca fata mare la porţile Gold Corporation şi pe la televiziuni, unde încearcă din răsputeri să ne convingă de faptul că proiectul guvernamental privind Roşia Montană are în vedere, din nou!, „interesul naţional”. Cred că ar fi cazul de-acum, ori de câte ori mai auzim această sintagmă, să ne facem trei cruci şi să ne scuipăm în sân cu binecunoscutul „Piei drace!”, fiindcă la mijloc e nici mai mult, nici mai puţin decât o potlogărie curat la nivel naţional, pe cale să ne îngroape pe toţi, cu ţară cu tot.
Acelaşi Ponta, care din fecioară politică se transformă de la o zi la alta în baba de mai sus, declară cu seninătate că la început, deşi cunoştea „aproape nimic” despre Roşia Montană, s-a împotrivit proiectului „doar pentru că era susţinut de Băsescu”. Asta da vorbă de om politic! Responsabil, integru, care dă cu mucii-n fasole doar ca să ne pară nouă simpatic. După care ne mai spune că explicaţia unei alte afirmaţii a dumisale, pe care o răstălmăceşte acum fără pic de bună credinţă, este că i-a promis nevestei că va vota împotriva proiectului, nicidecum că, aşa cum dăduse de înţeles în faza dintâi, nu ar fi fost de acord cu acesta, în forul său intim. Fiţă de copil de la grădiniţă!
Cum poţi să mai ai încredere într-un om – ditamai prim-ministru! – care, potrivit propriei declaraţii, de dragul nevestei îşi calcă pe conştiinţă tocmai într-o problemă de, iarăşi, piei drace!, interes naţional? Cum să ai încredere într-un om ce declară cu seninătate că e în favoarea sau împotriva unui proiect de asemenea anvergură în funcţie doar de culoarea ochiului/lor, sau, să admitem, politică, a celui care-l susţine, fără a lua în considerare nici cât negru sub unghie fondul problemei? De unde să ştim că acum, după ce s-a sucit cu 180 de grade, nu a făcut-o tot de dragul unor motive de acelaşi calibru strict subiectiv, sau, mai rău, cunoscând noi „generozitatea” canadienilor, de dragul unor peşcheşuri ce urmează să-i umfle buzunarele, dacă nu cumva i le-au şi umflat deja? Şi pentru că, mai nou, asistăm la ritmul acesta îndrăcit pe care ni-l impune, ziua şi minciuna, a mai debitat una gogonată, cum că la Roşia Montană ar exista deja două lacuri de cianură.
Tot Ponta e primul care a pus pe tapet uriaşele despăgubiri pe care le-ar cere compania canadiană în cazul că proiectul de lege, pus pe baze solid anticonstituţionale, ar fi respins de parlamentari, dând şi cifra bubuitoare de 2 miliarde, cu toate că investiţia nu depăşeşte, în prezent, pretinsa cifră de 550 de milioane, parcă dolari, cheltuiţi mai ales pentru campania de promovare. În altă ordine de idei, din tot ce s-a publicat până acum, nu reiese de nicăieri că statul român şi-ar fi asumat vreo obligaţie contractuală faţă de reuşita proiectului, necum că s-ar fi stabilit pe undeva despăgubiri din partea aceluiaşi stat, în caz de eşec.
Puse toate elementele afacerii de la cap la coadă, se pare că asistăm la una din marile escrocherii internaţionale, victima fiind, desigur, România.
În privinţa companiei Roşia Montană Gold Corporation, având ca acţionar majoritar compania canadiană Gabriel Resources, ar fi unele lucruri de precizat. Ca în povestea lui Hans Christian Andersen cu hainele împăratului, putem să exclamăm şi noi că împăratul e gol! RMGC nu există de drept, pentru că funcţionează în mod ilegal, dacă dezvăluirile cunoscutului avocat Gheorghe Piperea sunt reale. Pe de altă parte, un alt avocat, în persoana dlui Dumitru Dobrev (http://dumitrudobrev.wordpress.com/2013/09/12/statul-roman-nu-va-datora-4-miliarde-rmgc/), demonstrează că povestea cu daunele pe care statul român ar trebui să le plătească în caz că nu asigură derularea afacerii sunt o făcătură, fără nicio şansă în faţa vreunul tribunal, fie şi internaţional.
În aceste condiţii, premierul filoroşiamontan Ponta, informat până la genunchiul broaştei, aruncă pe piaţă pastila despăgubirilor de 2 miliarde, ajunse în scurt timp la 4, potrivit canadienilor, care au prins din zbor sugestia. Asta în loc ca prim-ministrul să pună într-adevăr pe tapet un autentic interes public şi să procedeze la neantizarea deplină a fantomei ce ne-ar aduce, cu dragă inimă, spre un faliment la scară naţională.
În aceste condiţii, Crin Antonescu cu al său PNL ar trebui să depună o moţiune de cenzură la adresa guvernului din care fac parte şi ei, la nivel pur decorativ, apropo de „jocul cam parşivel” al amicului Victoraş. Sau, lovit de un nesperat acces de onorabilitate, după darea în vileag a escrocheriei, Ponta însuşi să-şi depună demisia, a lui şi a întregului guvern. Dar îl crede cineva în stare de un gest bărbătesc? Eu, şi probabil alţii chiar mai puţin, nu.
