Când, pe 13 septembrie, l-am auzit pe Daniel Constantin Barbu că, în calitate de ministru al Culturii, susţine proiectul Roşia Montană, dar ca senator al PNL va vota împotriva lui, m-am întrebat dacă nu am probleme cu percepţia exactă a sensurilor unor cuvinte, ca să mă lămuresc repede că nu eu sunt cel cu dificultăţi de acest gen, ci individul respectiv, cu un palmares politic pe măsura acestei suceli unice în viaţa politică românească. Fără a face un efort deosebit mi-am dat seama că, în ce-l priveşte pe ministrul Daniel Constantin Barbu, avem de a face cu un caz special. Astfel, mi-am amintit că, în ianuarie, de ziua naşterii lui Eminescu, proclamată şi Ziua Culturii Române, comentând o apariţie editorială excepţională – reditarea de către Editura Academiei Române a ediţiei „Poesii de Mihail Eminescu”, din 1884 -, eveniment datorat strădaniilor intelectuale şi MATERIALE ale criticului Nae Georgescu, un distins intelectual îmi spunea că un ministru al Culturii care, în timpul cât a deţinut acest post, nu a făcut ceva deosebit pentru Poetul Naţional nu merită să fie menţionat nicăieri. Remarca m-a făcut să-i adresez un fel de interpelare scrisă proaspătului titular (pe atunci) al postului de la Cultură din Guvernul Ponta II, Daniel Constantin Barbu, cel ce se prezintă profesor universitar doctor, în legătură cu faptul că volumul amintit, un reper fundamental nu doar în creaţia eminesciană, ci şi în cea a culturii noastre, a fost respins de la sponsorizare în DOUĂ RÂNDURI de Ministerul Culturii. E adevărat, faptul se produsese pe timpul ministrului udemerist al Culturii, Kelemen Hunor, căruia i se fâlfâia de marile valori ale culturii române şi îl preocupa, în schimb, soarta cimitirului central din Cluj-Napoca, dar pe mine mă interesa ce va face noul titular al acestui post, un universitar, pentru remedierea unei atare situaţii revoltătoare, neghioabe şi de neacceptat. I-am trimis interpelarea publicată în cotidianul.ro direct la cabinet, cât şi la biroul său de presă, de unde mi s-a confirmat primirea ei şi mi s-a spus că mi se „va răspunde în termenul prevăzut de lege”, de parcă aş fi cerut să mi se aprobe vizitarea biroului ministrului! Au trecut de atunci fix OPT luni, iar Daniel Constantin Barbu şi liota lui de subordonaţi nu au catadicsit să răspundă unei sesizări – căci, în fapt asta era! – referitoare la destinul operei lui Eminescu şi felul cum o gestionează Ministerul Culturii.
Nu mă miră, în fond mi s-a confirmat ceea ce bănuiam, şi anume că repectivul nu este, de fapt, decât un politruc obişnuit, ajuns senator liberal şi apoi ministru nu datorită unei prodigioase activităţi ştiinţifice şi politice, ci ca parlagiu constant la diverse talk show-uri, în special la o televiziune de unde au mai fost racolaţi alţi parlamentari. Cu ochelarii săi a la Mircea Eliade tânăr, el a păcălit destulă lume, dar ce este mai grav păcăleşte într-un mod inacceptabil cultura română, într-un moment în care ea are nevoie mai mult ca niciodată de un intelectual autentic, care să-i ştie problemele adevărate şi să le managerieze cu pricepere.Dar te poţi aştepta la aşa ceva de la un ministru al Culturii, care, tot în ianuarie, zicea că Festivalul Enescu costă cât un kilometru de autostradă, vorbe ale unui individ care are ceva lipsă, eventual o doagă! Cum a mai apărut el în costum şi papion la ceremonia de deschidere a festivalului, după ce a rostit o atare cogitare? E clar, suntem în epoca impostorilor şi ipochimenilor, demni de imprecaţia amintitului Eminescu – „Cum nu vii, tu, Ţepeş, Doamne!…”.
Mergând pe firul CV-ului său am aflat că, acum vreo 8-9 ani, ca decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice a fost acuzat de deturnare de fonduri europene de către Corpul de Control al Guvernului, condus de… Victor Ponta, actualul său şef! Atunci apăreau 200 de participanţi la un proiect, dar unii nu existau în realitate, iar alţii nu ştiau că au fost implicaţi în acesta. Mai este un mic incident, cu vreo 6.000 de euro încasaţi de el spre a edita unui suport de curs, dar care nu a mai apărut la Editura Meridiane. În fine, potrivit unui ziar bucureştean, despre acest universitar adulat de studenţi şi mai ales studente, Iulia Motoc, judecătoare la Curtea Constituţională, a spus că ar fi avut o aventură extraconjugală cu o studentă, ajunsă ulterior „asistentă universitar, lector, conferenţiar”. Atunci a fost acuzat de trafic de influenţă.
Dar de ce poate fi acuzat ministrul Culturii, Daniel Constantin Barbu, cel care, primind de la Editura Academiei o listă cu 10 propuneri de volume a căror publicare să fie sponsorizată legal de minister, a tăiat opt titluri, iar între cele două acceptate se află UNUL SEMNAT DE SOŢIA SA? Nu este tot trafic de influenţă sadea? Într-o contestaţie adresată lui Daniel Constantin Barbu, acad. Nicolae Breban vorbeşte despre „neregularităţi produse în cadrul sesiunilor de selecţie a proiectelor operatorilor culturali din domeniul culturii scrise (….) accentuând, totodată, lipsa de viziune a conducerii instituţiei şi refuzul sistematic de finanţare a unor proiecte editoriale referitoare la nume consacrate ale literaturii clasice şi contemporane”, la care politrucul nostru ministru răspunde printr-un text de-a dreptul imbecil. De fapt, el vrea să spună că organismul ce selectează titlurile spre sponsorizare e independent, spre a se pune la adăpost cu măgăria de la Editura Academiei din care profită soţia lui, dar sunt respinşi de la sponsorizare marele eminescolog acad. Dim. Vatamaniuc şi acad. Gh. Vlăduţescu, de care, evident, acest prof. univ. dr. nu a auzit! Atunci, cum controlează Ministerul Culturii destinaţia unor sume importante ce, în mod normal, ar trebui să vizeze mari proiecte culturale sau ştiinţifice? Pute urât, domnule ministru al Culturii, iar pe fir ar trebui să intre cine trebuie, chit că iar va chiţăi Crin că este vizat doar PNL!
Aşadar, la 15 ianuarie, ministrul Daniel Constantin Barbu a primit ÎN DAR volumul bibliofil „Poesii de Mihail Eminescu”, refuzat la sponsorizare de Ministerul Culturii, pentru ca, azi, acelaşi politruc să avizeze favorabil proiectul Roşia Montană, iar în Parlament să fie împotriva lui! Mişelie curată, mon cher!
