Ieri, 30 decembrie, Evghenii Șevciuc a fost oficial învestiti în funcția de lider al regiunii transnistrene. În aceeași zi, noul lider al autoproclamatei republici nistrene a făcut și primele remaniei, informează serviciul de presă al așa-zisei președinții de la Tiraspol, potrivit Unimedia.md.
Astfel, în funcția de reprezentant special al preşedintelui în procesul de negocieri cu autoritățile de la Chișinău, dar și pentru relațiile cu misiunile diplomatice şi organizaţiile internaţionale, care a fost ocupată de Vladimir Iastrebciak, a fost numită Nina Ștanski, șefa staff-ului electoral al lui Șevciuc. De asemenea, a fost demis șeful Serviciului de Securitate, Vladimir Antiufeev, considerat omul de legătura al Moscovei la Tiraspol si unul dintre „stâlpii” fistului regim Smirnov. În această funcție a fost numit Ghenadii Kuzmicheov.
Exercitarea temporară a funcţiei de şef al administraţiei prezidenţiale a fost încredințată reprezentantului prezidenţial în Consiliul Suprem, Maia Parnas. Secretarul de presă a fost numit prezentatorul TV al unui post local, Evgheni Zubov.
Totodată, a fost acceptată demisia preşedintelui Băncii Republicane Transnistrene, Oksana Ionova. Funcția va fi exercitată temporar de fostul prim-vicepreședinte al Băncii Centrale, Olga Radulova.