Meteorologii prognozează pentru următoarele 24 de ore temperaturi maxime cuprinse între 11 şi 13 grade Celsius, în timp ce, în această noapte, termometrele vor indica între zero şi 4 grade.
În intervalul 4 ianuarie, ora 9.00 – 5 ianuarie, ora 9.00, în ţară, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă din an, cu temperaturi maxime cuprinse între 3 şi 13 grade şi minime între minus 4 şi plus 4 grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Totodată, în vestul, centrul şi nordul ţării, cerul se va înnora treptat şi, mai ales seara şi noaptea, local, vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi mixte la munte. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu ceaţă în zonele joase, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în zona înaltă de munte.
În Capitală, vremea se va menţine caldă, maximele vor fi cuprinse între 10 şi 11 grade Celsius, iar minima se va situa în jurul valorii de zero grade. Cerul va fi variabil şi vântul va sufla slab până la moderat, în timp ce dimineaţa şi noaptea vor exista condiţii de ceaţă.