Un depozit de alimente al unei societăţi comerciale din municipiul Râmnicu Vâlcea a luat foc joi dimineaţă. Patru autospeciale cu apă şi spumă intervin la această oră pentru stingerea focului şi extinderea flăcărilor la imobilele din împrejurimi.
„La faţa locului intervin patru autospeciale cu apă şi spumă şi a fost solicitată acum şi o a cincea maşină. Vestea bună este că s-a reuşit localizarea incendiului, fiind oprită extinderea flăcărilor la casa de lângă depozit şi la clădirea principală a depozitului. Intervenţia va mai dura însă aproximativ două ore, operaţiunea fiind îngreunată de alimentele inflamabile din depozit, respectiv uleiul îmbuteliat în sticle de plastic şi făina” , a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, căpitanul Cătălin Popescu pentru Mediafax.
Potrivit acestuia, incendiul nu a făcut victime.