Un imam din Guyana a fost condamnat, vineri, la New York, la închisoare pe viaţă pentru participare la un complot terorist ce urmărea să arunce în aer rezervoarele de carburant de pe aeroportul John F. Kennedy (JFK) din New York în 2007, au anunţat autorităţile judiciare, citate de AFP.
După un proces care a durat patru săptămâni, Kareem Ibrahim, în vârstă de 65 de ani, a fost găsit vinovat, în mai, de complot vizând în special atacarea unui sistem de transport, distrugerea unui imobil, a unor avioane şi instalaţii de pe aeroportul internaţional, împreună cu trei complici, toţi arestaţi şi condamnaţi înaintea lui.
Condamnarea sa a fost anunţată vineri de către procurorul Loretta Lynch într-un comunicat. „El a abandonat principiile religiei sale şi a complotat pentru a comite un atac terorist care spera să rivalizeze cu 11 septembrie”, a comentat ea, care a adăugat că „poliţia a dejucat complotul şi a salvat vieţi”. Cunoscut şi sub numele Amir Kareem şi Winston Kingston, Kareem Ibrahim, lider al comunităţii şiite din Trinidad-Tobago, potrivit autorităţilor judiciare americane, i-a sprijinit şi instruit religios pe ceilalţi complici pentru a pregăti acest atentat.