O poveste de dragoste ca în filme, care a şi început sub ochiul rece al camerelor de luat vederi. Asta trăieşte Jean Dujardin, regizorul al cărui nume este pe buzele tuturor după ce filmul său, „The Artist”, a primit zece nominalizări la Oscar, scrie Antena 3-VDT.
Recompensat recent cu Globul de Aur, Dujardin este căsătorit cu actriţa franceză Alexandra Lamy. Două suflete pereche, care ar fi debusolate dacă ar interveni o ruptură. Regizorul din Hexagon nici nu ascunde acest lucru. „Alexandra este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, a fost o întârnire excepţională care, probabil, nu se petrece decât o singură dată în viaţă. Un adevărat noroc. Dacă aş pierde-o, ar fi începutul sfârşitului pentru mine”, a declarat actorul-regizor din Hexagon.
Cei doi au mărturisit că s-au îndrăgostit în timpul filmărilor pentru serialul „Un gars, une fille”. Personajul masculin fusese deja găsit, şi i se căuta o parteneră de serial. „Când a venit rândul meu, ne-am aşezat pe jos, ca nişte copii: am început o inprovizaţie interminabilă, se râdea cu lacrimi iar serialul era deja acolo. La fel ca şi povestea noastră de dragoste”, a povestit Alexandra.
Dar scânteia a trebuit să mai aştepte: fiecare dintre ei avea deja o relaţie. Dar toate semnele arătau că vor fi împreună, ca prima scenă pe care au turnat-o. „Eram într-un pat; ea încerca să negocieze o după-amiază de duminică la mama sa contra unei felaţii. Clar, nu a început deloc rău”, se amuză regizorul.
Totuşi, abia în 2003 şi-au făcut publică relaţia. Alex era mama unei fetiţe de şase ani, Jean avea doi băieţi, de doi şi trei ani. Dar de atunci, nu s-au mai părăsit deloc. Iar pe 25 iulie 2009 şi-au spus da. O poveste frumoasă de dragoste, care a ajuns acum sub lumina reflectoarelor internaţionale. Va rezista ea?