Regimul de vize impus cetăţenilor bulgari va fi pe agenda discuţiilor dintre ministrul bulgar de Externe, Nikolai Mladenov şi Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, care se va afla la Sofia pe data de 5 februarie, în cadrul unui turneu european care mai include Germania. Clinton se va întâlni şi cu premierul Boyko Borisov şi cu preşedintele Rosen Plevneliev.
Cei doi oficiali vor discuta si despre recunoaşterea anilor petrecuţi de bulgari în câmpul muncii în SUA, despre parteneriatul strategic în domeniul securităţii, misiunea NATO din Afganistan, situaţia din Balcani şi cea din Orientul Mijlociu.
„Sper că vom avea ocazia să purtăm o discuţie serioasă despre politica americană a vizelor faţă de Bulgaria şi despre anumite acorduri privindu-i pe bulgarii care au lucrat în SUA”, a declarat ministrul Mladenov.
Hillary Clinton a mai vizitat Bulgaria în 1998, atunci însă în calitate de primă doamnă. Tot atunci ea sa aflat şi în Romania, alături de preşedintele Bill Clinton. Vizita la Sofia este făcută în urma unei invitaţii lansată în octombrie 2010, atunci când şeful diplomaţiei bulgare a fost la Washington.
Imediat după Hillary Clinton, în Bulgaria va sosi preşedintele Gazprom, Alexei Miller, care va discuta cu partenerii bulgari despre proiectul gazoductului South Stream şi despre noul preţ pe care Sofoa va trebui să-l plătească pentru gazele naturale din Rusia. „Este foarte probabilă o ciocnire între interesele americane şi ruseşti în Bulgaria. Guvernul va trebui să găsească calea de mijloc între proiectele SUA şi cele ale Rusiei care se află acum în aplicare”, au declarat surse diplomatice pentru Standart News. Compania americană Chevron doreşte să exploreze zăcămintele de gaz de şist din Bulgaria (ExxonMobil explorează zăcămintele româneşti de petrol din Marea Neagră), în timp ce Rusia este implicată în construirea centralei nucleare de la Belene.